„A șaptea minune a fotbalului”. Nemții sunt în extaz după „miracolul de la Belo Horizonte”

"A șaptea minune a fotbalului". Nemții sunt în extaz după "miracolul de la Belo Horizonte"

Presa germană a lăudat prestația elevilor lui Joachim Low în partida de marți seară, de la Belo Horizonte, cu Brazilia, scor 7-1, din semifinalele Cupei Mondiale.

7-1! Nu există cuvinte„, a titrat cotidianul Bild, care a publicat o poză cu îmbrățișarea jucătorilor Toni Kroos și Sami Khedira, după marcarea unui gol. Bild a consacrat câte o pagină pentru fiecare marcator din meciul cu Brazilia, dar nu a publicat nicio fotografie de la reușita brazilienilor.

Jurnalul Die Welt a precizat că nu contează cine se va califica în finala Cupei Mondiale, din semifinala OlandaArgentina. „Argentina, Olanda? Puțin important. Germania este favorită„, a scris Die Welt, care a precizat că „miracolul de la Belo Horizonte a intrat în legendă„.

Publicația Frankfuter Allgemeine Zeitung a titrat: „A șaptea minune a fotbalului!„.

Reprezentativa Germaniei s-a calificat în finala Cupei Mondiale, după ce a învins, marți, la Belo Horizonte, cu scorul de 7-1 (5-0), selecționata Braziliei, în semifinalele competiției.

Golurile Germaniei au fost marcate de Muller ’11, Klose ’23, Kroos ’24, ’26, Khedira ’29 și Schurrle ’69 și ’79.

Pentru Brazilia a înscris Oscar ’90+1.

Germania joacă duminică pentru un al patrulea titlu mondial, după cele din 1954, 1974 și 1990.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]