Decizie revoltătoare luată de șefii Barcelonei în urmă cu câteva ore. A fost dat afară în chiar prima zi de la revenirea din vacanță

Txema Corbella era unul dintre personajele cele mai iubite din vestiarul lui FC Barcelona, după ce a fost magazionerul echipei catalane timp de 32 de ani. Prin fața sa au trecut pe rând generații întregi de jucători, printre care cele care au adus cele mai importante trofee din istoria clubului, cele trei Cupe/Ligi ale Campionilor, în 1992, 2006, 2009 și 2011.
Decizie revoltătoare luată de șefii Barcelonei în urmă cu câteva ore. A fost dat afară în chiar prima zi de la revenirea din vacanță

Txema Corbella era unul dintre personajele cele mai iubite din vestiarul spaniolilor de la FC Barcelona, după ce a fost magazinerul echipei catalane timp de 32 de ani. Prin fața sa au trecut pe rând generații întregi de jucători, printre care cele care au adus cele mai importante trofee din istoria clubului, cele patru Cupe/Ligi ale Campionilor, în 1992, 2006, 2009 și 2011.

Asta nu a contat pentru șefii de pe „Camp Nou”, care l-au concediat marți pe Corbella fără nicio explicație concretă, în chiar prima zi de la revenirea acestuia din concediu. Directorul sportiv Andoni Zubizarreta s-a rezumat doar la a-i spune magazionerului că „a fost o decizie a conducerii” și că trebuie să își strângă lucrurile de la stadion.

Txema Corbella era unul dintre cele mai apreciate personaje de către toți jucătorii care au trecut pe la Barcelona. Acesta a sosit pe „Camp Nou” în 1982, în același timp cu Diego Armando Maradona, și a fost martor la multe dintre cele mai importante succese ale formației „blau-grana”. Corbella l-a înlocuit la Barcelona în urmă cu 32 de ani pe legendarul Papi Anguera, iar acum a fost îndepărtat în aceeași manieră ca predecesorul său.


Corbella a părăsit Barcelona după 32 de ani de lucru în vestiarul de pe „Camp Nou”

L-a făcut pe Valdes să plângă
Rolul lui Txema Corbella la Barcelona nu a fost doar acela de a asigura toate condițiile pentru buna desfășurare a meciurilor și antrenamentelor, ci și cel de ridicare a moralului jucătorilor. Cel mai apropiat s-a simțit de Victor Valdes, portarul căruia i-a expirat contractul în vara acestui an. Pe vremea când se vorbea că goalkeeperul va semna cu AS Monaco, acesta s-a ferit să spună numele viitoarei sale destinații de dragul lui Corbella.

„Singura persoană care m-a făcut să mă gândesc serios la posibilitatea de a rămâne la Barcelona a fost Txema. De altfel, el a fost și ultimul cu care am discutat despre această variantă. E ca un tată pentru mine, de când eram puștan m-a protejat și a discutat mereu cu mine. Eram cu el, de curând, la cină și mi-a zis: >. Și probabil are dreptate. A fost un discurs emoționant, ne-am trezit amândoi că plângem ca niște copii. Și eu, și el suntem două persoane extrem de sentimentale”, spunea Valdes la finalul anului 2013.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania