Vidic a ajuns la Milano și a vorbit pentru prima dată ca jucător al Interului: „Puteam veni aici cu ani în urmă. Sunt sigur că am făcut alegerea corectă”

Redactor:
Robert ZANFIR
Vidic a ajuns la Milano și a vorbit pentru prima dată ca jucător al Interului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unul dintre cei mai importanți fundași din Premier League, Nemanja Vidic a plecat de la Manchester United după opt ani în tricoul „diavolilor”. Sârbul a ales oferta italienilor de la Inter Milano, care au profitat că îl pot lua liber de contract. Vidic a ajuns joi la Milano și vineri le-a fost prezentat fanilor, ocazie cu care a oferit și prima declarație în calitate de jucător al „nerrazzurilor”.

„Am ales Inter pentru că este unul dintre cele mai mari cluburi din lume, cu tradiție și istorie, și pentru că are un proiect fantastic. Sunt sigur că am făcut alegerea corectă. Am vorbit cu Stankovic despre echipă, dar nu este singurul sârb care a îmbrăcat tricoul Interului. Eu vreau să continui tradiția. Aș fi putut ajunge la Inter cu ani în urmă, dar ocazia a venit acum. Nu e un pas înapoi pentru mine, în niciun caz. Am ajuns la unul dintre cele mai mari cluburi din Europa, chiar dacă în ultimii ani nu au mai fost rezultate. M-a convins proiectul pe lungă durată pe care mi l-a prezentat președintele. Sper să joc la fel de bine ca până acum. Pentru moment mă gândesc să îmi găsesc locul la noua echipă și să mă adaptez la noul campionat, nu să fiu căpitan„, a declarat fundașul de 32 de ani.


15 goluri în 211 meciuri a reușit Nemanja Vidic pentru Manchester United



Vidic ar putea fi urmat la Inter și de Chicharito Hernandez

„Nu știu dacă Inter va fi ultima echipă din cariera mea, mă gândesc doar să fac bine aici. Despre Chicharito nu știu să vă spun decât că nu am discutat cu el despre un eventual transfer la Inter”, a răspuns Vidic la informațiile potrivit cărora italienii încearcă să-l aducă acum de la Manchester United și pe Chicharito Hernandez.

10 milioane de euro este cota lui Vidic pe transfermarkt.de


Sursa FOTO: gianlucadimarzio.com

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×