Lucescu: „Petrolul e o echipă de top, vrem să facem mai mult decât în anii trecuți”

Lucescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul formației Petrolul Ploiești, Răzvan Lucescu, a declarat, într-o conferință de presă susținută în cantonamentul din Maribor, că echipa sa este una de top în Liga I și își propune să obțină rezultate mai bune decât în anii precedenți, informează site-ul oficial al clubului.

„Primul meci, din Europa League, este cel mai important pentru mine și trebuie să-l câștigăm. Avem nevoie ca jucătorii să fie motivați. Într-un an competițional, pe lângă valoare, e nevoie și de o anumită conjunctură. Petrolul e evident o echipă de top, vrem să facem mai mult decât în anii precedenți, este firesc acest lucru. Avem forță, avem ambiție, o determinare foarte mare, dar nu ne hazardăm. Trebuie să arătăm că am devenit o forță. Ne vom bate pentru fiecare punct. Acum e o perioadă de pregătire și lucrurile se pot schimba foarte repede. Va fi un grup în față cu Petrolul, Steaua, Astra și CFR Cluj, care se vor bate pentru titlu. Cu siguranță va apărea și Dinamo, Cluj. Nu știu ce se va întâmpla la Craiova, chiar dacă se fac investiții nu știu dacă au experiența pentru a ataca aceste poziții. Va fi o luptă strânsă și pentru evitarea retrogradării, dar competiția va avea de câștigat. Va fi o luptă totală pentru absolut toate echipele din campionat. Petrolul pornește ca favorită în ochii multora. Noi trebuie să muncim enorm, să avem un sacrificiu total, trebuie să reacționăm foarte bine”, a declarat Lucescu.

Tehnicianul este mulțumit de cantonamentul din Slovenia, chiar dacă nu s-a decis în ceea ce privește o formulă de echipă standard: „Ne-am pregătit bine în acest cantonament, dar nu se poate trage o concluzie asupra jucătorilor. Ar fi o greșeală să tragem concluzii acum. Ideea noastră a fost aceea de a ne pregăti bine. Va fi un an foarte greu, un început greu. Avem nevoie de fiecare jucător. Sunt foarte mulțumit că toată lumea s-a implicat foarte mult, că am și câștigat. Venirea unui jucător ar fi benefică, dar trebuie să ținem cont și de situația financiară din România. Discuții sunt, dar nu vreau să intru în amănunte, pentru că e posibil să rămână la acest stadiu. Ca staf tehnic trebuie să valorificăm nivelul fiecărui jucător. Urmează un program destul de încărcat, și nu pot vorbi acum de o echipă standard. Mă bucur că echipa a recționat bine”.

Răzvan Lucescu regretă despărțirea de fundașul Guilherme din cauza lipsei de comunicare a impresarului jucătorului. „Îmi pare rău că nu s-a reușit prelungirea contractului cu Guilherme. Cred că a fost o lipsă de comunicare a impresarului, poate o greșeală. Dar noi am reacționat repede, nu puteam pierde timpul”, a mai spsus antrenorul formației ploieștene.

Ultimul meci amical pe care formația Petrolul Ploiești îl va susține în stagiul din Slovenia, va avea loc vineri, cu Partizan Belgrad.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară
Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească tratamentul în orele următoare
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească…
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Sacrificiul suprem pe care îl face Leonard Doroftei pentru bani: Am avut nevoie de o schimbare!
Sacrificiul suprem pe care îl face Leonard Doroftei pentru bani: Am avut nevoie de o schimbare!
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită starea marelui actor
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită…
Se dă lege pentru cei cu telefoane mobile. Intră în vigoare în luna octombrie
Se dă lege pentru cei cu telefoane mobile. Intră în vigoare în luna octombrie
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul 13
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul…