Paolo Maldini, dorit în staff-ul tehnic al naționalei Italiei

Paolo Maldini (46 de ani) are șanse mari să facă parte din staff-ul tehnic al naționalei de fotbal italiene, după demisia de onoare a lui Cesare Prandelli, survenită în urma eliminării din faza grupelor Campionatului Mondial din Brazilia.
Paolo Maldini, dorit în staff-ul tehnic al naționalei Italiei

Paolo Maldini (46 de ani) are șanse mari să facă parte din staff-ul tehnic al naționalei de fotbal italiene, după demisia de onoare a lui Cesare Prandelli, survenită în urma eliminării din faza grupelor Campionatului Mondial din Brazilia.

Numirea legendei lui AC Milan va fi unul dintre subiectele Adunării Generale a Federației Italiene (FIGC), care se va aduna luni pentru discuții. La Gazzetta dello Sport scrie că Maldini nu este dorit de toți membrii federației drept principal al „Squdrei azzurra”, ci este văzut mai degrabă ca un secund al unui tehnician mai experimentat.

Francesco Guidolin (58 de ani), abia despărțit de Udinese, este pe primul loc în topul preferințelor FIGC, deoarece federalii peninsulari au convingerea că acesta îl va ajuta pe Maldini să facă primii pași spre preluarea primei reprezentative în câțiva ani.

Dacă va ajunge principal al naționalei Italiei, Paolo Maldini ar călca astfel pe urmele tatălui său, Cesare Maldini (82 de ani), care a fost selecționer între anii 1996 și 1998.

126 de selecții are Maldini în naționala Italiei, pentru care a marcat de 7 ori

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]