O regulă de la Wimbledon face „victime”. FOTO | Cum a apărut pe teren o sportivă

Redactor:
Bitescu Wili
O regulă de la Wimbledon face
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Turneul de la Wimbledon se desfășoară pe iarbă încă de la început, din anul 1877
  • Este al treilea ca ordine, după Australian Open și Roland Garros
  • În anul 1913 au avut loc primele competiții la dublu feminin și dublu mixt
  • În anul 1937 a avut loc prima ediție televizată a turneului de la Londra
  • Ilie Năstase a jucat două finale la simplu la Wimbledon, ambele pierdute, în 1972 și 1976

Turneul de tenis de la Wimbledon este ce mai vechi și mai prestigios dintre cele patru turnee de Mare Șlem. De-a lungul timpului s-a păstrat tradiția ca albul să fie culoarea predominantă a turneului, ceea ce înseamnă că începând de la prosoape și până la echipamentul jucătorilor totul trebuie să fie alb.

Pentru că a uitat de această regulă, Naomi Broady a fost nevoită să intre pe teren fără bustieră. Această regulă a fost aspru criticată de australianul Patrick Hart „Pat” Cash, fost campion pe iarba londoneză în 1987.

„Mai multor jucătoare li s-a spus să își schimbe bustiera pentru că nu este albă. Unele au fost nevoite să joace fără nimic pe sub tricou. Este ridicol, e o gândire arhaică. Unui tenisman i s-a transmis să-și schimbe chiloții de culoare albastră, deoarece atunci când transpira se vedeau prin pantaloni”, a spus Cash la BBC Radio 5 Live.

  • Orice participant la Wimbledon poate avea pe echipament doar 1 cm de material de altă culoare
  • Anul trecut, Serena Williams și Roger Federer au fost nevoiți să își schimbe încălțămintea de joc, deoarece acestea aveau talpa de culoare portocalie
  • Turneul de la Wimbledon are loc in perioada 23 iunie – 6 iulie

Sursa foto: EPA


Echipamentul purtat de Simona Halep la Roland Garros


Echipamentul purtat de Simona Halep la Wimbledon

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te…
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Este obligatoriu pentru absolut toți românii. Se aplică în toată România
Este obligatoriu pentru absolut toți românii. Se aplică în toată România
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de bani
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de…
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…