Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească viitorii selecționeri de la naționalele de juniori. Experiența în antrenorat la egalitate cu abilitatea de a lucra pe calculator

Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească viitorii selecționeri de la naționalele de juniori. Experiența în antrenorat la egalitate cu abilitatea de a lucra pe calculator
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Viitorii selecționeri ai naționalelor de juniori, cinci la număr, vor trebui să îndeplinească o listă vastă de cerințe. Printre ele se numără experiența ca antrenor, ca scouter și capacitatea de a lucra pe calculator. Ilie Stan, Dumitru Dumitriu și Nana Falemi sunt doar trei dintre cei 80 de doritori care au trimis CV-ul pentru campania „4 The Future” organizată de Federația Română de Fotbal. Proaspăt intrat în această breaslă, Falemi nu pare să se încadreze în cerințele Comisie Tehnice, cea care va avea ultimul cuvânt de spus în alegerea selecționerilor

Până luni, 23 iunie, 80 de CV-uri au fost trimise pe adresa de e-mail a Federației Române de Fotbal pentru campania „4 The Future”, în care federații caută antrenori pentru loturile U14, U15, U17, U18, precum și pentru naționala de tineret, antrenată până de curând de Bogdan Stelea. O parte dintre CV-uri sunt pentru postul de antrenori cu portarii, de preparatori fizici și de kinetoterapeuți. Până în momentul de față, cele mai cunoscute nume care au apelat la această metodă de a-și găsi un angajament sunt Ilie Stan, Dumitru Dumitriu și Nana Falemi. Doar cei trei au recunoscut faptul că și-au depus CV-ul pentru a deveni selecționeri la una dintre naționalele de juniori. Data limită pentru înscrierea la concursul organizat de federație este sâmbătă, 28 iunie.

Falemi nu îndeplinește criteriile dorite de Federație

Până acum, singura informație referitoare la modalitate de alegere a viitorilor selecționeri se referea la pașii pe care îi vor urma cei care au trimis CV-urile pe adresa federației: „Candidații vor fi chemați la interviuri, apoi cei mai buni dintre ei vor susține și probe practice. De acest lucru se vor ocupa domnii Kovacs și Iordănescu, precum și cei din Comisia Tehnică FRF”, au explicat surse federale procedeura. ProSport a aflat câteva dintre criteriile care vor fi luate în considerare în ceea ce îi privește pe candidații care doresc să antreneze una dintre naționalele de juniori:

  • Licență UEFA
  • Experiență în antrenorat și, dacă este posibil, să fi lucrat cu juniori
  • Experiență ca jucător de fotbal în Liga I, dar și în străinătate
  • Experiență de scouter
  • Vorbitor de limbi străine, cel puțin cea engleză
  • Abilitatea de a lucra pe un calculator (selecționerii vor lucra și la Școala de Antrenori)
  • Cunoștințe în domeniul psihologiei
  • Cunoștințe legate de necesitățile fiecareia dintre vârstele la care vor lucra

Astfel, este ușor de remarcat faptul că Falemi nu se încadrează în criteriile federației, neavând experiență în acest domeniu. Deși au hotărât să scoată la concurs cinci posturi de selecționer, cei din Comisia Tehnică au creat o serie de reguli care exclud varianta experimentului la nivelul naționalelor de juniori. Cel puțin teoretic. Candidații care vor fi selectați în urma interviului, vor fi supuși și unor probe pe terenul de fotbal. Vor simula un antrenament. Iar dacă până în momentul de față criteriile sunt bine puse la punct de către cei din cadrul federației, nu același lucru se poate spune și despre salariile pe care urmează să le primească cei cinci. O decizie urmează să fie luată în perioada următoare. Până acum, 2.300 de lei primeau antrenorii naționalelor de juniori.


Fără a trimite CV-ul nu poți pune antrenor la echipa națională? Mă surprinde lucrul ăsta. În anul în care ne aflăm, după ce Stelică a plecat la Viitorul, să nu pregătiți minimum 6-7 antrenori care să preia echipa de tineret? Noi suntem primii care introducem lucrul ăsta. Asta ca să fim mai altfel decât ceilalți
Cosmin Contra, antrenor Getafe


Ce antrenori au / au avut loturile pentru care FRF caută selecționeri

România U21 Bogdan Stelea (a plecat la Viitorul)
România U18 Ion „Liță” Dumitru
România U17 Constantin Gâlcă (a plecat la Steaua)
România U15 Dumitru Uzunea (a plecat împreună cu Gâlcă la Steaua)

Lotul sub 14 ani urmează să fie reînființat. De asemenea, postul pentru lotul sub 19 ani e pe cale de a deveni vacant după ce președintele FRF, Răzvan Burleanu, a cerut demisia antrenorului Ștefan Iovan, în urma înfrângerilor catastrofale suferite pe propriul teren în Turneul de Elită, fază eliminatorie dinaintea turneului final al Europenelor.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Ungurii devin stăpâni în Europa. Susținerea este totală pentru Viktor Orban
Ungurii devin stăpâni în Europa. Susținerea este totală pentru Viktor Orban
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×