Vali Bordeanu, „secundul” lui Dan Petrescu la Al Arabi: „Mă consider un tip norocos pentru că pot să lucrez alături de un asemenea mare antrenor”

Vali Bordeanu,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valeriu Bordeanu, fundașul stânga și antrenorul secund al echipei FC Botoșani, și-a reziliat contractul cu formația din Liga 1 pentru a da curs ofertei venite de la Al Arabi din Qatar. În cursul acestei săptămâni, fostul jucător al Stelei și al lui Dinamo va semna un contract cu echipa arabă, acolo unde va fi secundul lui Dan Petrescu și va lucra cu fostul fotbalist al Barcelonei Xavi Hernandez.

Bordeanu a organizat astăzi o conferință de presă în care a anunțat că s-a decis să plece în Qatar. „Am ales să pun capăt carierei de jucător. Definitiv. A venit momentul să-mi încerc norocul și în altă parte. Au fost trei ani frumoși, trei ani cu lucruri mai rele, dar și cu lucruri foarte bune. Mă refer la promovarea pe prima scenă, la clasarea pe locul opt. Sper ca FC Botoșani să urce câte un loc în fiecare an”, a spus Vali Bordeanu, care a adăugat: „Am primit o ofertă care nu știu dacă cineva putea să o refuze. Să lucrez alături de unul dintre cei mai mari antrenori români. Voi continua ca antrenor secund alături de Dan Petrescu. A fost o surpriză pentru mine. Nu mă așteptam. Mă cunoștea, a strâns informații despre mine… Mă consider un tip norocos pentru că pot să lucrez alături de un asemenea mare antrenor”.

În afara ofertei venite de la Dan Petrescu, Vali Bordanu a mai avut câteva variante pentru a deveni antrenor principal. Până la urmă, el a decis să rămână secund încă o perioadă de timp. „Dacă nu apărea această variantă cu Dan Petrescu, cu siguranță plecam în altă parte pentru a începe cariera de principal. Banii nu au contat și nu vă gândiți că am un contract fabulos. Mă duc pentru o altă experiență, un altfel de fotbal și un alt antrenor de la care toată lumea are de învățat. Îmi continui studiile și mi-aș dori să vin cândva antrenor principal al FC Botoșani, dar va trece mult timp”, a mai declarat Vali Bordanu.

Cornel Șfaițer (foto mic, alături de Bordeanu), președintele clubului FC Botoșani, nu s-a opus plecării lui Vali Bordeanu. „Mă bucur pentru Vali. Înseamnă că la Botoșani s-a lucrat bine. Trebuie să fim mândri de oferta pentru Vali. El a încheiat un mandat de trei ani. Am reușit împreună o promovare istorică, a avut o evoluție bună la Liga a 2-a și o revenire în Liga 1 ceea ce rar se întâmplă. Va rămâne în istorie. Trebuie să-i dorim succec, să ne bucurăm. Eu mi-aș dori să revină la noi pentru un mandat de cel puțin șase ani. Lângă Dan Petrescu va avea ce învăța”, a declarat Cornel Șfaițer.

Al Arabi a terminat sezonul 2013-2014 pe locul cinci, ratând astfel calificarea în sezonul viitor al Ligii Campionilor Asiei. Din lotul formației fac parte jucători precum Karim Ziani, fost la Olympique Marseille și VfL Wolfsburg, sau Houssine Kharja, fost la Internazionale Milano, AS Roma și AC Fiorentina.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…