Acasa » Alte Sporturi » Volei » România-Muntenegru, scor 3-1, în al cincilea meci din Liga Europeană la volei masculin

România-Muntenegru, scor 3-1, în al cincilea meci din Liga Europeană la volei masculin

Naționala de volei masculin a României a învins, vineri, la Craiova, reprezentantiva Muntenegrului, cu scorul de 3-1, în al cincilea meci din grupa A a Ligii Europene.
România-Muntenegru, scor 3-1, în al cincilea meci din Liga Europeană la volei masculin

Naționala de volei masculin a României a învins, vineri, la Craiova, reprezentantiva Muntenegrului, cu scorul de 3-1, în al cincilea meci din grupa A a Ligii Europene.

Scorul pe seturi a fost 20-25, 25-20, 25-22, 25-18, după 100 minute de joc.

În primele două meciuri din grupa A a Ligii Europene, România a fost învinsă de Grecia, cu 0-3, pe seturi 20-25, 23-25, 20-25, tricolorii luându-și revanșa ulterior în fața elenilor, cu 3-2 (25-18, 22-25, 23-25, 25-16, 16-14).

Meciurile trei și patru au reprezentat, de asemenea, victorii pentru România, care s-a impus în fața Azerbaidjanului, cu scorul de 3-1 (25-16, 25-18, 25-27, 25-18), respectiv 3-1 (25-23, 26-24, 23-25, 25-20).

Din grupa A mai face parte Polonia.

Programul în continuare al tricolorilor este următorul: România-Muntenegru (sâmbătă), Polonia-România (28-29 iunie).

În grupa B se confruntă Turcia, Slovenia, Austria, Danemarca și Macedonia.

Primele două clasate din fiecare din cele două grupe se vor califica în semifinale, care sunt programate tur-retur între 12-16 iulie, iar finala la finalul lunii viitoare.

Ediția din 2013 a Ligii Europene masculine a fost câștigată de Belgia. Cea mai bună clasare a României în cele șase participări în competiție a fost locul 4, la edițiile din 2010 și 2011.

În competiția feminină din acest an, România nu participă.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]