Nikolic și-a reziliat contractul cu Incheon și și-a anunțat revenirea în România: „Vreau să joc iar în Europa”

Nikolic și-a reziliat contractul cu Incheon și și-a anunțat revenirea în România: "Vreau să joc iar în Europa"

Stefan Nikolic și-a terminat aventura în Coreea de Sud după numai 5 luni. Fostul atacant al Stelei și-a anunțat revenirea în România prin intermediul contului său de Facebook, însă n-a precizat dacă este vorba de vacanță sau negocierea vreunui contract.

Nikolic a precizat că își dorește să revină în fotbalul european:

„După 5 luni în Coreea de Sud, am decis că e mai bine pentru mine să rup acest contract. În orice caz, a fost o experiență frumoasă pentru mine. E timpul să joc din nou în Europa. București, ne vedem mâine seara (n.r. sâmbătă seara)”, a fost mesajul postat de Nikolic pe celebra rețea de socializare.

Nikolic a semnat cu Incheon United în urmă cu 5 luni, după ce la Steaua n-a mai fost luat în calcul ca o variantă pentru viitorul echipei. Muntenegreanul în vârstă de 24 de ani n-a reușit să se acomodeze la Incheon, iar randamentul său a fost sub așteptări. Nikolic a jucat doar în 5 meciuri din 12 și n-a marcat niciun gol.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]