Hazard vrea să aibă liniște înainte de CM: „Sunt omul lui Chelsea și nu vreau să plec”

Relația dintre Jose Mourinho și Eden Hazard pare să se fi deteriorat iremediabil, chiar dacă fotbalistul adus de la Lille părea a fi la un moment dat unul dintre preferații tehnicianului portughez. Dar declarațiile fotbalistului de după dubla din semifinalele Ligii, cu Atletico, par să îl fi enervat la culme pe "Special" care le-ar fi transmis oficialilor să ia în calcul o ofertă de transfer, dacă aceasta va fi mulțumitoare din punct de vedere financiar. "Nu suntem făcuți să jucăm fotbal, jucăm doar pe contră", a fost reacția care, potrivit presei din Anglia, ar fi forțat despărțirea belgianului de londonezi.
Hazard vrea să aibă liniște înainte de CM: "Sunt omul lui Chelsea și nu vreau să plec"
  • Eden Hazard se anunță încă de pe acum unul dintre cele mai fierbinți subiecte ale verii, de numele atacantului de bandă al lui Chelsea interesându-se tot mai intens PSG. Totuși, belgianul vrea să aibă liniște înainte de Mondial și a demontat, în L’Eqiupe, toate speculațiile.

Relația dintre Jose Mourinho și Eden Hazard pare să se fi deteriorat iremediabil, chiar dacă fotbalistul adus de la Lille părea a fi la un moment dat unul dintre preferații tehnicianului portughez. Dar declarațiile fotbalistului de după dubla din semifinalele Ligii, cu Atletico, par să îl fi enervat la culme pe „Special” care le-ar fi transmis oficialilor să ia în calcul o ofertă de transfer, dacă aceasta va fi mulțumitoare din punct de vedere financiar. „Nu suntem făcuți să jucăm fotbal, jucăm doar pe contră”, a fost reacția care, potrivit presei din Anglia, ar fi forțat despărțirea belgianului de londonezi.

Totuși, deși France Football a anunțat că PSG ar fi făcut deja o ofertă oficială imbatabilă pentru „aripa” de pe Stamford Bridge – 75 de milioane de euro pentru club și 15 milioane de euro pentru fiecare dintre cei cinci ani de contract pe care Hazard i-ar avea în capitala Franței -, într-un interviu acordat ediției de sâmbătă a L’Equipe, jucătorul belgian a driblat elegant capcanele întinse.

Acum mă concentrez doar pe Campionatul Mondial. Am contract cu Chelsea și nu vreau să plec de acolo„, a spus atacantul de bandă al grupării de pe Stamford Bridge, nu înainte de a recunoaște că perspectiva obținerii tricoului cu numărul „10” (deținut în sezonul trecut de Juan Mata, transferat între timp la United) l-a încântat: „Sunt foarte fericit, e numărul meu preferat, pe care l-am avut de-a lungul carierei, atât la Lille, cât și la națională„.

17 goluri in 49 de meciuri in toate competitiile a reusit Hazard in acest sezon pentru Chelsea

45 de milioane de euro este cota lui Eden Hazard, conform transfermarkt.de
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]