Petrolul și-ar putea pierde unul dintre cei mai valoroși jucători. Presa din Haiti anunță că Alcenat este dorit de Contra la Getafe

Redactor:
Robert ZANFIR
Petrolul și-ar putea pierde unul dintre cei mai valoroși jucători. Presa din Haiti anunță că Alcenat este dorit de Contra la Getafe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul a încheiat al doilea sezon la rând pe locul 3, iar pretențiile au crescut pe „Ilie Oană”. Răzvan Lucescu și-a prelungit contractul pentru încă un sezon, astfel că obiectivul a devenit automat câștigarea campionatului.

Ploieștenii sunt însă în căutarea unor transferuri care să întărească echipa, mai ales că „lupii” au suferit în faza ofensivă după cedarea lui Hamza și a lui Dore, care nu au putut fi înlocuiți cu brio de Mutu și Zicu. Mai mult de atât, Petrolul i-a pierdut în această vară și pe Bornescu, Walter Fernandez și Camara, plus că situația lui Guilherme rămâne incertă.  În condițiile în care în finalul sezonului trecut „lupii” au renunțat și la Achim și Mannase, Răzvan Lucescu a fost nevoit să recunoască nevoia de întăriri: „Ne trebuie un portar, un fundaș central și un fundaș stânga”.

Problemele ar putea veni însă și din flancul drept al apărării. Presa din Haiti anunță că Alcenat este dorit de Cosmin Contra la Gatafe. Haiti Sports notează că spaniolii au nevoie să cumpere ieftin în această perioadă, iar varianta Alcenat ar fi excelentă, în condițiile în care haitianul va intra în ultimul an de contract cu Petrolul.

1,4 milioane de euro este cota de piață a lui Jean Sony Alcenat, conform transfermarkt.de

Pe lângă Alcenat, Haiti Sports vorbește și despre o ofertă avută de Sony Mustivar din partea bulgarilor de la Litex Loveci.

Între timp, Petrolul încearcă să își asigure postul de fundaș dreapta prin aducerea lui Andrei Peteleu, de la Săgeata Năvodari. Peteleu are 22 de ani și a mai jucat în carieră la Delta Tulcea, Gloria Bistrița și ASA Târgu Mureș.

„Încă nu putem da nume, suntem în negocieri cu mai mulți jucători, unele mai avansate, alte în stadiu incipient. Îmi doresc un lot de 21 de jucători de câmp plus trei portari. Chiar dacă perioada de transferuri se întinde până la finalul lunii august, ideal ar fi ca lotul cu care vom porni la drum să fie conturat în proporție de 90 la sută încă din prima zi a pregătirilor. Ne trebuie, oligatoriu, încă un portar, un fundaș central și un fundaș stânga”, a declarat Lucescu.

27 de meciuri a jucat Alcenat în ultimul sezon de Liga 1. Haitianul a reușit 3 pase decisive

 

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare