„E cea mai nebună serie de play-off pe care am jucat-o în viața mea”. Spurs, la un pas de a doua finală NBA consecutivă

San Antonio Spurs s-a apropiat la o singură victorie de calificarea în a doua finală NBA consecutivă, după ce s-a impus joi dimineață cu 117-89 în meciul cinci al finalei din Vest contra lui Oklahoma City Thunder
"E cea mai nebună serie de play-off pe care am jucat-o în viața mea". Spurs, la un pas de a doua finală NBA consecutivă

San Antonio Spurs s-a apropiat la o singură victorie de calificarea în a doua finală NBA consecutivă, după ce s-a impus joi dimineață cu 117-89 în meciul cinci al finalei din Vest contra lui Oklahoma City Thunder

  • În 2012, Thunder s-a calificat în finala NBA, după ce a învins-o pe Spurs cu 4-2, după ce texanii au câștigat primele două partide
  • Thunder a câștigat meciurile care au avut loc la Oklahoma cu o diferență medie de 11,7 puncte, iar Spurs s-a impus pe teren propriu, în medie, la 26,7 puncte



În meciul de vineri dimineață, Duncan a câștigat clar duelul cu Russell Westbrook

Este cea mai nebună serie de play-off pe care am jucat-o în viața mea”. Declarația poate trece neobservată, însă când este oferită de Tim Duncan, merită luată în serios. La 38 de ani, Duncan joacă încă senzațional. Însă calificarea într-o nouă finală NBA, a șasea din carieră, ar putea fi ultima pentru Duncan, având în vedere faptul că nucleul echipei la care evoluează, San Antonio Spurs, e format din veterani. Până atunci însă, Spurs s-a apropiat la doar o singură victorie de a doua calificare consecutivă în finala NBA, după ce s-a impus în meciul cinci al seriei cu Oklahoma City Thunder, scor 117-89.


Defensiva agresivă pe care a avut-o Spurs l-a incomodat serios pe Kevin Durant

Bancă inexistentă pentru Thunder

După două victorii extrem de clare obținute de Spurs în fața lui Thunder pe teren propriu, seria s-a mutat la Oklahoma City, unde Durant și Westbrook au echilibrat balanța, câștigând ambele meciuri. Programul a prevăzut disputarea meciului 5 la San Antonio, iar lucrurile au revenit la normal pentru texani. După un prim sfert echilibrat, în care cele două defensive au fost surprinse, Spurs a trecut la un line-up cu jucători mai scunzi, care a destabilizat total apărarea lui Thunder. Rezultatul? O victorie cât se poate de clară a echipei lui Gregg Popovich, scor 117-89, un nou semnal clar pentru Thunder că are nevoie de altceva într-un meci disputat în deplasare.

De unde poate, însă, să vină sclipirea? Probabil că nu de la Kevin Durant (25 de puncte, 5 recuperări) sau Russell Westbrook (21 de puncte, 4 recuperări, 7 pase decisive, 3 intercepții), care au avut evoluții bune. Însă Ibaka, Perkins sau Jackson, dar și banca de rezerve a echipei antrenate de Scott Brooks nu au avut forța necesară pentru a o ține pe Thunder în meci. În schimb, Spurs a beneficiat de un joc magic din partea lui Tim Duncan (22 de puncte, 12 recuperări, 2 pase decisive), dar și meciuri bune făcute de Kawhi Leonard (14 puncte, 7 recuperări) și Danny Green (14 puncte, 4 recuperări). Însă disparitatea între meciurile disputate în San Antonio și cele în Oklahoma City este incredibilă! Dacă Thunder a câștigat meciurile care au avut loc la Oklahoma cu o diferență medie de 11,7 puncte, Spurs s-a impus pe teren propriu, în medie, la 26,7 puncte! „Nu știu ce să zic, chiar nu am niciun răspuns pentru acest lucru”, a spus antrenorul lui Spurs, Gregg Popovich, care a refuzat să facă vreo previziune pentru meciul 6 al seriei, care are loc la Oklahoma duminică dimineață.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]