Sandu, atac „la baionetă”: „Burleanu vă înșală speranțele, nu asta ați ales. Fotbalul nostru devine apanajul intereselor unui clan”

Redactor:
Andru Nenciu
Sandu, atac
  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-o scrisoare deschisă, trimisă astăzi pe adresa redacției, Mircea Sandu a făcut o analiză atentă a nereușitelor lui Burleanu de când a preluat postul de președinte al FRF, acuzându-l totodată că nu respectă vreuna dintre promisiunile făcute în campanie. În acest context, sportul rege din România riscă să devină „apanajul intereselor unui clan” și este tot mai departe de vindecare, crede Sandu.

Mai jos publicăm integral scrisoarea deschisă trimisă de fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, pe adresa ProSport:

„Prieteni ai fotbalului,
 
Schimbarea produsă cu aproape trei luni în urmă la conducerea FRF, deocamdată nevalidată conform legilor țării, începe să producă dezamăgiri. Drumul de la vorbe la fapte e foarte lung, iar în cazul acesta e pe cale să devină infinit și paralel cu interesele naționale.

Pentru că nu pot fi un om resemnat și pentru că pot privi pe oricine în ochi, e de datoria mea să intervin. Conform tuturor regulamentelor în vigoare încă vă reprezint și, mai mult, reprezint cu demnitate și onoare România în forurile internaționale. Nu pot să rămân spectator tăcut în fața minciunii și a nedreptății.

Priviți către echipa de management a Federației. Câte elemente comune sunt între promisiunile făcute în campania electorală a președintelui și realitatea zilei de astăzi? Câtă deschidere observați? Câte principii sunt respectate? Câți dintre marii specialiști „recunoscuți la nivel internațional”, de care n-a prea auzit nimeni, ați văzut printre noi? Cât de respectat este statutul? Cât de valabile sunt deciziile Comitetului Executiv, cât de mult contează părerile membrilor săi? Cât de mult s-a diminuat birocrația? Câți dintre dumneavoastră aveți acces la nivelul conducerii pentru rezolvarea problemelor? Cum e posibil ca foștii mari internaționali să fie luati în bășcălie, terfelindu-li-se demnitatea?! Sau să fie scoși din comisiile UEFA fără măcar să fie anunțați, decizii înghețate de forul continental?!

Desigur, cunoasteți răspunsurile la toate aceste întrebări. Fotbalul ne-a învățat pe toți să luptăm, dar să și credem în miracole, pentru că ele pot exista pe teren. Nu însă și în viața de zi cu zi, și, mai ales, la noi. Nu cât timp nu există muncă, dedicație, pasiune.

Nu am intervenit sub nicio formă peste actuala conducere a FRF. Însă stă în puterea mea să nu tac și să spun că acest sport splendid devine apanajul intereselor unui clan, iar presa a început să publice dovezi clare în acest sens. Nu asta ați ales. Nu așa ceva ați dorit. Speranțele vă sunt înșelate.

Fac un apel la solidaritate. Orice implicare e importantă: suporteri, mass-media, membri asociați. Fotbalul este al tuturor, iar conducătorii lui trebuie să se supună acestui principiu.
 
Mircea Sandu,
Președinte de Onoare al FR de Fotbal”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…