Costică Buceschi: „Am luat toate trofeele anul acesta”

Redactor:
Adina Oșan
Costică Buceschi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei de handbal feminin, Costică Buceschi, și-a felicitat jucătoarele, duminică, după câștigarea titlului național, spunând că au câștigat toate trofeele în acest an și își dorește să ajungă în Final Four al Ligii Campionilor în următorul sezon.

Așa cum am demonstrat în acest campionat, s-a întâmplat și astăzi, am luat toate trofeele anul acesta, titlul național, Cupa României și Supercupa României. Felicitări fetelor, stafului care m-a ajutat enorm, celor care au fost în jurul nostru. Să o ținem tot așa intens, să creștem și pe plan extern și, de ce nu?, să ajungem în Final Four al Ligii Campionilor la anul. Îmi doresc să facem performanță afară, acolo este valoarea fiecărei națiuni și a fiecărei echipe. A fost presiune pe noi, pentru că am fost văzuți ca favoriți, față de anii trecuți când Oltchim pleca favorită și noi ceilalți ne băteam de la locul 2 în jos„, a declarat Buceschi la finalul partidei de duminică, de pe teren propriu, cu Corona Brașov.

Echipa de handbal feminin HCM Baia Mare este, matematic, noua campioană a României, cu două etape înainte de încheierea sezonului, după victoria de duminică, de pe teren propriu, în fața formației Corona Brașov, cu scorul de 38-33 (22-14).

HCM Baia Mare a învins contracandidata la titlu, Corona Brașov, în ambele meciuri din Final 3 și mai are de disputat un singur meci, în ultima etapă, cu Dunărea Brăila (31 mai). Indiferent de rezultatul acestei partide, HCM Baia Mare nu mai poate pierde titlul de campioană, având 9 puncte, în timp ce Corona are 3, iar Dunărea 0.

Formația antrenată de Costică Buceschi a cucerit astfel pentru prima dată în istorie titlul național, la finalul partidei de duminică jucătoarele primind medaliile și sărbătorind cu șampanie alături de peste 2.500 de suporteri, care au avut intrarea liberă la meci.

Începând din 2007, titlul național a fost cucerit consecutiv de Oltchim Râmnicu Vâlcea (19 titluri în total), echipă care s-a desființat vara trecută din cauza problemelor financiare.

În acest sezon, HCM Baia Mare a cucerit și Supercupa României, dar și Cupa României, reușind „tripla”.

În etapa viitoare din Final 3 (28 mai) se vor întâlni Corona Brașov-Dunărea Brăila.

Rezultatele înregistrate anterior în Final 3 sunt: HCM Baia Mare-Corona Brașov 35-30 (15-16), Dunărea Brăila-Corona Brașov 19-33 (6-14) și HCM Baia Mare-Dunărea Brăila 38-24 (16-12).

Cele trei echipe s-au calificat în Final 3 în urma meciurilor din primul tur al play-off-ului Ligii Naționale, fiecare având asigurată o medalie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×