La 10 ani de colaborare, Ahmetov a trimis o epistolă plină de recunoștință către Lucescu: „Am devenit respectați în Europa datorită ție”

La 10 ani de colaborare, Ahmetov a trimis o epistolă plină de recunoștință către Lucescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

În pofida faptului că estul Ucrainei este măcinat de tensiuni politice și de un război civil, Rinat Ahmetov și-a făcut timp să îl felicite pe Mircea Lucescu pentru titlul cucerit în acest sezon.

Afaceristul din Donețk i-a transmis tehnicianului român toate gândurile sale într-o scrisoare, în care a strecurat și dorința de a-l vedea pe Il Luce la cârma „portocaliilor” și în stagiunea viitoare. În ultimele luni s-a vorbit tot mai intens despre o iminentă revenire a lui Lucescu la Beșiktaș sau Galatasaray, formații pe care le-a mai pregătit înainte de a semna cu Șahtior Donețk.  

„Dragă Mircea,

Îmi amintesc încă ziua în care te-am chemat să lucrăm împreună. Stăteam și discutam despre viitor, iar atunci o nouă eră în istoria lui Șahtior a început. Parcă s-a întâmplat ieri, deși totul a fost acum 10 ani. Am trecut peste multe lucruri. Echipa a crescut de la an la an, iar astăzi nu doar că suntem lideri, ci și unul dintre cluburile respectate din Europa. Vreau să îți mulțumesc pentru profesionalism, devotament și loialitate, dar și pentru mândria de a asculta imnul Champions League pe Donbass Arena. Îți urez sănătate, o viață cât mai lungă și cât mai multe victorii”, i-a scris Ahmetov lui Lucescu.

19 trofee a bifat Lucescu pe banca lui Șahtior Donețk, între care 8 titluri de campion al Ucrainei și un titlu Europa League

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
"Am cheltuit peste 120.000 de euro ca să-mi rotunjesc formele". Cum arată suedeza Natasha după operațiile estetice pe care acum…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…