Rapid contestă dreptul de promovare al FC Clinceni

Rapid contestă dreptul de promovare al FC Clinceni
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conducerea FC Rapid susține, într-un comunicat remis, joi, agenției MEDIAFAX, că FC Clinceni nu îndeplinește criteriile de acordare a licenței pentru a evolua în sezonul 2014/2015 al Ligii I, răspunzând astfel unor contestații similare formulate de gruparea ilfoveană.

FC Rapid precizează că fosta ACS Buftea, actuala FC Clinceni, nu poate promova deoarece în ultimii trei ani și-a schimat denumirea și sediul, încălcând astfel articolul 5 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF).

„E limpede, deci, că fosta ACS Buftea, cu „forțe” noi venite dinspre Domnești și relocată, anul trecut, la Clinceni (de artificii asemănătoare au mai uzat, de fapt, și alte grupări care țineau, la fel, lecții dechise, fără a-și zburătăci musca de pe căciula proprie!), intră sub incidența prevederilor ROAF, se arată în comunicatul giuleștenilor.

FC Rapid admite că se confruntă cu probleme și recomandă o mai mare flexibilitate în procesul de licențiere. „Nimeni nu poate nega problemele cu care un club de tradiție precum FC Rapid, și nu numai, se confruntă de o destul de lungă perioadă. Dar, dacă acceptăm această realitate crudă, poate că s-ar impune să fim mai flexibili în cazul tuturor și să mai pansăm, cum putem, câteva dintre rănile adânci ale fotbalului nostru, lăsându-l să respire în speranța unei ipotetice revigorări. Nu putem, în consecință, decât să ne dorim o atitudine echilibrată, realistă, a factorilor de decizie, fără atitudini revanșarde și orgolii absurde! Iar celor care mor de grija noastră le-am recomanda să-și revadă traseele competiționale anterioare, ieșite din cadrul legal, și – cel mai important – să parcurgă, în DEX, explicațiile de la «ipocrizie» și «fățărnicie»!”, se mai artă în comunicat.

Gruparea giuleșteană a reacționat astfel după ce conducătorii FC Clinceni au anunțat că se vor adresa la TAS în cazul în care FC Rapid primește licența pentru ediția viitoare a Ligii I. Ilfovenii susțin că Rapid nu poate primi licența din cauza datoriilor pe care clubul le are către foștii jucători.

După cinci etape disputate în play-off-ul Ligii a II-a, FC Rapid ocupă locul 2 cu 26 de puncte, iar FC Clinceni este pe locul 3 cu 24 de puncte, în Seria I. Pe primul loc este CSMS Iași cu 30 puncte. În Liga I promovează primele două echipe clasate în fiecare din cele două serii ale Ligii a II-a.

Procesul de licențiere pentru echipele fruntașe ale Ligii a II-a se încheie vineri.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au…
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era "Trăiește viața fără…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…