Mihai Stoica, audiat de DNA în dosarul judecătorului Mustață: „Nu-l cunosc”

Mihai Stoica, condamnat definitiv în dosarul transferurilor, a fost audiat de procurorii DNA în cazul judecătorului Mustață - arestat pentru că cerea bani în schimbul unor decizii favorabile - și le-a spus anchetatorilor că nici magistratul, nici apropiați ai săi nu i-au făcut astfel de propuneri.
Mihai Stoica, audiat de DNA în dosarul judecătorului Mustață: "Nu-l cunosc"

Mihai Stoica, condamnat definitiv în dosarul transferurilor, a fost audiat de procurorii DNA în cazul judecătorului Mustață – arestat pentru că cerea bani în schimbul unor decizii favorabile – și le-a spus anchetatorilor că nici magistratul, nici apropiați ai săi nu i-au făcut astfel de propuneri.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Stoica a fost audiat de anchetatori, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în 6 mai.

Potrivit acelorași surse, declarația lui Mihai Stoica a fost una scurtă, acesta arătând că nu are vreo legătură cu faptele de care este acuzat judecătorul Stan Mustață, de la Curtea de Apel București.

Anchetatorii l-au întrebat pe Stoica dacă îl cunoaște pe magistrat sau pe complicii acestuia, respectiv grefiera Mariana Curea, Florian Alexandru, apropiat al clanului Cămătaru, și Ion Boraciu, deținătorul unei ferme de animale, iar acesta a arătat că nu.

Totodată, spun sursele citate, Stoica a menționat că nici vreun apropiat al său nu i-ar cunoaște pe aceștia și că nu a venit nimeni la el cu propuneri privind soluționarea favorabilă a contestației sale împotriva deciziei definitive prin care a fost trimis la închisoare.

În acest context, Mihai Stoica le-a arătat procurorilor DNA că numele său a fost folosit de cei implicați în dosarul judecătorului Mustață fără ca el să aibă cunoștință despre acest lucru și fără acordul său.

Procurorii au audiat în acest caz și alte persoane, mai spun sursele citate, care susțin că este posibil să fie vizați în anchetă și colegi ai judecătorului Stan Mustață.

Aceleași surse menționează că probele din dosarul lui Mustață obținute în mediu ambiental, respectiv înregistrările audio, dovedesc în mod clar faptele de care sunt acuzați magistratul și complicii săi. Conform surselor citate, tehnică de înregistrare a fost montată de DNA și în localurile frecventate de Mustață și complicii săi, nu doar în apartamentul lui Ioan Boraci.

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, în 8 mai, să îl suspende pe judecătorul Stan Mustață, de la Curtea de Apel București (CAB), după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis definitiv ca acesta să rămână în arest.

Judecătorul Stan Mustață și grefiera Mariana Curea, arestați preventiv în dosarul de mită pentru soluții favorabile unor inculpați și condamnați, rămân în detenție, a decis definitiv, tot în 8 mai, instanța supremă, care a respins contestațiile celor doi.

Mustață și Curea, de la Curtea de Apel București, au fost arestați preventiv în 30 aprilie, printr-o decizie luată de aceeași instanță.

Judecătorul care a dispus arestarea preventivă a arătat, în motivare, că faptele de corupție ale lui Stan Mustață sunt „cu mult anterioare momentului în care a fost începută ancheta” și că probele adunate de anchetatori dovedesc acuzațiile aduse.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că la nivelul fostului Parchet Național Anticorupție se știa încă din 2005 că judecătorul Stan Mustață cerea între 5.000 și 7.000 de euro de la persoane vizate în dosarele penale pe care le judeca, iar în 2008 o colegă a magistratului s-a plâns de atitudinea lui.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a precizat că în acest dosar sunt urmăriți penal și Ion Boraciu și Florian Alexandru, prin intermediul cărora Mustață ar fi cerut bani de la unii inculpați și condamnați, în schimbul unor pronunțări favorabile acestora.

Potrivit anchetatorilor, în 2013, Mustață, Boraciu și Alexandru au constituit un grup infracțional organizat, sprijinit de Curea, în scopul săvârșirii unor infracțiuni de corupție judiciară, urmărind obținerea de beneficii materiale.

„În acest context, în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014, membrii grupului au accesat informații cu caracter confidențial din dosarele penale aflate pe rolul Curții de Apel București, în vederea identificării și contactării mituitorilor și cumpărătorilor de influență, în scopul pretinderii de la aceștia a unor foloase materiale, în schimbul obținerii unor hotărâri judecătorești favorabile”, a arătat DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că o contestație în anulare formulată de Mihai Stoica, o cerere de reducere a pedepsei și una de eliberare din arest se numără printre dosarele în legătură cu care judecătorul Stan Mustață ar fi cerut mită de la inculpați și condamnați, în schimbul unor soluții favorabile acestora.

Potrivit DNA, în acest dosar sunt urmărite penal șase persoane, suspectate de luare de mită, trafic de influență, cumpărare sau folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Dialogurile purtate între membrii grupului din care făcea parte judecătorul Stan Mustață arată obișnuința acestora de a percepe tarife pentru soluții favorabile în dosare, arată procurorii DNA, în referatul cu propunerea de arestare preventivă a magistratului.

Potrivit DNA, singura preocupare a grupului infracțional din care făcea parte și judecătorul Stan Mustață era „aceea ca fiecare dintre ei să-și îndeplinească, în vederea atingerii scopului comun urmărit, sarcinile asumate în cadrul cooperării lor delictuale”.

Ion Boraciu i-ar fi spus judecătorului Stan Mustață că Mihai Stoica nu voia să dea mită, pentru că aprecia că „pe bune iese”, ceea ce l-a enervat pe magistrat, care a replicat: „Fir-ar mama ei a dracu! Băga-și-ar…în mama ei!”, au mai arătat procurorii, în referatul cu propunerea de arestare a judecătorului.

Procurorii mai spun că judecătorul Stan Mustață ar fi cerut „400 de milioane lei vechi sau chiar 500 de milioane, însă nu mai puțin de 300 milioane”.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro