Rio Ferdinand se desparte de Manchester United după 12 ani

Redactor:
Bitescu Wili
Rio Ferdinand se desparte de Manchester United după 12 ani
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Ferdinand i-a costat pe „diavolii” 30 de milioane de lire sterline în 2002 când a fost adus de la Leeds (record în istoria clubului pentru postul de fundaș)

Sezonul extrem de slab făcut de United nu rămâne fără urmări. Rio Ferdinand a fost informat de către Ed Woodward, director al clubului, că nu i se va propune un nou contract. Fundașul este în acest moment liber de contract.

„După 12 ani fantastici a venit momentul să mă despart de acest club. Am venit la United cu gândul de a câștiga trofee dar nici în cele mai frumoase vise nu mi-am imaginat că voi avea parte de asemenea suceese. Am avut mult momente fabuloase, am evoluat alături de jucători mari care mi-au devenit prieteni.

Circumstanțele nu-mi permit să-mi iau rămas bun așa cum mi-aș dori, dar vreau să le mulțumesc pe această cale coechipierilor, antrenorilor și fanilor pentru cei 12 ani incredibili pe care nu-i voi uita niciodată.

Sunt sănătos, sunt în formă și sunt gata pentru o nouă provocare, indiferent de ceea ce îmi rezervă viitorul”, a spus Rio pentru site-ul oficial al clubului.

455 de apariții în tricoul lui United are Rio Ferdinand, echipă pentru care a marcat de 8 ori

15 trofee a câștigat Ferdinand pe Old Trafford: șase titluri de campion, două Cupe ale Ligii, cinci Supercupe ale Angliei, un trofeu UEFA Champions League și un Campionat Mondial al Cluburilor

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…