Piovaccari și-a făcut-o „selfie”. Reghe îi va spune „Arrivederci”

În ultima vreme, Steaua a lăsat senzația că e interesată de păstrarea în lot a lui Federico Piovaccari și pentru sezonul viitor. Însă, atacantul italian a aflat că Gigi Becali nu e dispus să-i suporte un salariu mai mare decât 20.000 de euro pe lună. Probabil și acest lucru a contat în evoluția lamentabilă a lui Piovaccari din meciul cu Pandurii. În numai 3 minute el a primit două cartonașe galbene și a fost eliminat înainte de pauză. Reghecampf s-a înfuriat când a văzut la tv reluările cu fazele în care italianul a primit cele două „galbene". „Dacă era un copil, un junior, poate înțelegeam gestul lui Piovaccari. De la el aveam alte pretenții, mai ales că e un fotbalist cu experiență. Ne-a lăsat în zece oameni și acest lucru a dus către un rezultat pe care nu ni l-am dorit", a declarat Reghecampf, după jocul cu Pandurii (scor 2-2).
Piovaccari și-a făcut-o "selfie". Reghe îi va spune "Arrivederci"

În ultima vreme, Steaua a lăsat senzația că e interesată de păstrarea în lot a lui Federico Piovaccari și pentru sezonul viitor. Dar atacantul italian a aflat că Gigi Becali nu e dispus să-i suporte un salariu mai mare de 20.000 de euro pe lună. Probabil și acest lucru a contat în evoluția lamentabilă a lui Piovaccari din meciul cu Pandurii (2-2). În numai trei minute el a primit două cartonașe galbene și a fost eliminat înainte de pauză.

Reghecampf: „Aveam alte pretenții de la el”

Reghecampf s-a înfuriat când a văzut la tv reluările cu fazele în care italianul a primit cele două „galbene”. „Dacă era un copil, un junior, poate înțelegeam gestul lui Piovaccari. De la el aveam alte pretenții, mai ales că e un fotbalist cu experiență. Ne-a lăsat în zece oameni și acest lucru a dus către un rezultat pe care nu ni l-am dorit”, a declarat Reghecampf, după jocul cu Pandurii (scor 2-2).

Piovaccari e suspendat pentru meciul cu Petrolul și ar putea fi apt pentru jocul cu Oțelul din ultima etapă, pe care Reghecampf vrea să-l abordeze cu echipa bună.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Ultimul tren pentru casele fără autorizație: românii au la dispoziție un an să le pună în legalitate sau riscă demolarea
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Descopera.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Promotor.ro