„Rezervele” Stelei au remizat cu Pandurii, căpitanul pune rezultatul pe seama eliminării lui Piovaccari: „Cu el pe teren sigur câștigam”

Redactor:
Robert ZANFIR
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce și-a asigurat și matematic titlul de campioană, Steaua a trimis în teren, la meciul cu Pandurii, o echipă experimentală. Căpitanul Paul Pârvulescu nu a reușit să le poarte noroc steliștilor, care au remizat cu gorjenii (2-2). Pârvulescu a declarat după meci că, dacă nu ar fi fost eliminarea lui Piovaccari, Steaua ar fi câștigat fără probleme meciul.

„Ne așteptam la un meci foarte greu, mai ales după euforia de la Cluj. Am jucat cei care am prins mai puține minute, dar am reușit să face un meci bun. Sunt sigur că, dacă nu era eliminarea lui Piovaccari, reușeam să câștigăm. Era normal să fim dominați, am jucat în zece oameni”, a declarat Pârvulescu la Digi Sport.

Steliștii vor să își ia revanșa cu Petrolul

„Este pentru prima dată când am jucat în această formulă. Este frumos când porți banderola pe braț. Vrem să dovedim la meciurile care au mai rămas că suntem o echipă. Cu Petrolul a fost mereu un derby, sunt meciuri frumoase, știu că suporterii noștri vor fi alături de noi, sperăm să îi facem fericiți”, a mai spus fundașul stânga al Stelei.

Steaua București a terminat la egalitate luni, pe teren propriu, scor 2-2 (2-0), cu Pandurii Târgu Jiu, în ultimul meci al etapei a XXXII-a a Ligii I, în care gazdele au evoluat în inferioritate numerică din minutul 39.

Golurile gazdelor au fost marcate de Keșeru ‘8 din penalty și Iancu ’16, în timp ce pentru oaspeți au înscris Matulevicius ’46 și Nistor ’72.

Atacantul stelist Federico Piovaccari a primit două cartonașe galbene în doar două minute și a fost eliminat de arbitrul Adrian Cojocaru.

Steaua București: Niță – G. Matei, Râpă, Georgievski, Pârvulescu – Neagu (Târnovan ’70), Filip – Iancu (Vâlceanu ’83), Keșeru (Varela ’46), Răduț – Piovaccari. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

Pandurii Târgu Jiu: Mingote – Pleașcă, Paraskevas, Erico, Momcilovici (Shamsin ’46) – Anton (Elton ’82), Breeveld (Distefano ’87) – Dos Santos, Nistor, Nicoară – Matulevicius. Antrenor: Petre Grigoraș.

Cartonașe galbene: Iancu ’26, Piovaccari ’38, ’39, Keșeru ’44, Râpă ’74, Niță ’90+5 / Breeveld ‘7.

Cartonaș roșu: Piovaccari ’39.

Arbitri: Adrian Cojocaru (central) – Ovidiu Artene, Ioan Ciocănea (asistenți) – Marius Bocăneală, Bogdan Anghelinei (asistenți suplimentari) – Bogdan Gheorghioiu (rezervă).

Observatori: Aron Huzu, Paul Cazan.

Partida din Ghencea s-a disputat fără spectatori, după incidentele de la meciul Steaua București – FC Brașov, din etapa a XXIX-a a Ligii I.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…