Dobrescu critică atletismul condus de Sandu Ion. „COSR face tot ce poate pentru revigorarea atletismului”

Redactor:
Andru Nenciu
Dobrescu critică atletismul condus de Sandu Ion.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși e un apropiat al președintelui de la FRA, Sandu Ion, secretarul general al COSR, Ioan Dobrescu, a avut un comentariu obiectiv referitor la Adunarea Generală a forului de atletism, ședință care a avut loc vineri la sediul Federației de Fotbal. Într-un articol publicat de Agerpres, fostul șef de la FR de baschet a declarat. ”Sunt ușor trist. Am fost la foarte multe ședințe ale Federației Române de Atletism și întotdeauna era sala plină. Acum se vede lipsa de entuziasm. Avem o istorie absolut extraordinară în atletism și avem datoria morală să ne întoarcem înapoi la înalta performanță. Există un recul și numai cu o mare mobilizare se mai poate face ceva. COSR face tot ce poate pentru revigorarea atletismului, prin finanțarea diferitelor programe. Centrul de la Izvorani, o zonă de pregătire controlată, poate fi folosit de Federația Română de Atletism și astfel să nu mai vorbim de dopaj. Noi, printr-o ciudățenie, ne întoarcem în timp, vedem că sunt folosite metode arhaice de dopaj, apar niște medicamente ce se foloseau în anii ’60-’70. Este o mare problemă. România și Federația Română de Atletism se află în vizorul structurilor mondiale în privința acestui flagel”. Conform sursei mai sus menționate, la Adunarea de la Casa Fotbalului au fost prezenți 104 delegați din 223 de membri afiliați.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Secretul milionarului român care, la 67 de ani, arată ca în tinerețe. Ce face, în fiecare zi, chiar și șase ore!
Secretul milionarului român care, la 67 de ani, arată ca în tinerețe. Ce face, în fiecare zi, chiar și șase…
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
Nu mai trec ITP-ul! Sunt vizate mașinile mai vechi de 12 ani din România
Nu mai trec ITP-ul! Sunt vizate mașinile mai vechi de 12 ani din România
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus