Gestul de solidaritate al ultrașilor din întreaga Europă care a scăpat nesancționat în Liga 1

La meciul dintre FC Brașov - Corona (scor 1-0), suporterii echipei gazdă s-au solidarizat cu ultrașii italieni și au afișat un mesaj de susținere pentru Antonino Speziale.
Gestul de solidaritate al ultrașilor din întreaga Europă care a scăpat nesancționat în Liga 1

La meciul dintre FC  Brașov – Corona (scor 1-0), suporterii echipei gazdă s-au solidarizat cu ultrașii italieni și au afișat un mesaj de susținere pentru Antonino Speziale. Acesta e un suporter condamnat la 8 ani de închisoare pentru moartea polițistului Filippo Raciti în timpul incidentelor grave care s-au petrecut în 2007, înaintea unui meci dintre Catania și Palermo. „Speziale Libero” e un mesaj care în Italia a fost strict interzis de către autorități. Acestea cred că printr-un asemenea gest de solidaritate i se aduce un afront familiei îndoliate.

În Italia, mesajul a fost interzis

De pildă, la finala Cupei Italiei de săptămâna trecută, liderul galeriei napoletane a afișat un tricou cu mesajul citat mai sus și drept urmare a fost suspendat 5 ani de a mai merge pe vreun stadion de fotbal. De asemenea, în 2012, unui jucător de la Cosenza i-a fost interzis timp de trei ani să mai evolueze pentru echipa sa pentru că a etalat mesajul „Speziale innoncente”.

Suporterul Antonino Speziale susține că e nevinovat de moartea polițistului Filippo Raciti, care a decedat în urma unei lovituri cu un obiect contondent. Ultrașii cred că Raciti a fost lovit, accidental, de una dintre mașinile carabinierilor care se retrăgea în defensivă. Avocații lui Speziale încearcă în continuare să-i dovedească nevinovăția.  

În imagine, liderul galeriei napoletane care a fost suspendat 5 ani după ce s-a afișat cu acest tricou la finala Cupei Italiei

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]