ProSport a vorbit cu „Purito” Rodriguez, locul 3 în Turul Franței din 2013, înainte de Giro: „Vreau să câștig Turul Italiei. Voi ataca în munți”

ProSport a vorbit cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce a terminat pe podium în toate Marile Tururi și are nouă clasări în primii 10 în cele trei competiții, dar nu a câștigat niciodată în Giro, Le Tour sau Vuelta, spaniolul Joaquim Rodriguez are ca obiectiv victoria în Giro în acest an. „Purito”spune că se va bate la victorie cu Nairo Quintana

  • Turul Italiei începe vineri, cu un contratimp pe echipe de 14 kilometri, la Belfast
  • Purito Rodriguez are în palmares o etapă în Turul Franței, două etape în Giro, 8 etape în Turul Spaniei, dar și curse clasice precum Săgeata Valonă sau Turul Lombardiei


Pentru fanii ciclismului, Joaquim Rodriguez nu mai are nevoie de nicio prezentare. Rutierul de Katusha are un loc doi în Turul Italiei în 2012, un loc 3 în Turul Franței din 2013, un alt loc 3 în Vuelta în 2012, reușind și să câștige și circuitul UCI World Tour în 2010, 2012 și 2013. Un cățărător excelent prin definiție, atât pe ascensiunile scurte cu rampă mare, cât și pe cele lungi cu rampe mai mici, Rodriguez este și unul dintre marii favoriți ai Turului Italiei din acest an, competiție care va debuta vineri, la Belfast.

Pentru „Purito”, aceasta este a șaptea participare în Giro, acolo unde a terminat pe 2 (în 2012) și pe locul 4 (în 2011). Experiențe suficiente pentru liderul de la Katusha să spere cu adevărat la victorie într-un Giro muntos, care promite o bătălie epică în ultima săptămână. Ce crede însă Purito ? ProSport a stat de vorbă cu ciclistul spaniol înainte de startul Turului Italiei, prin amabilitatea ofițerului de presă al echipei Katusha, Vitali Abramov.


Michele Scarponi, Nairo Quintana și Joaquim Rodriguez au toți ochii pe trofeul care îl va răsplăti pe câștigătorul Turului Italiei

Pasionații de ciclism din România știu că porecla ta este Purito, dar nu mulți cunosc semnificația acestui nume. Care este povestea din spatele poreclei tale?

Am spus povestea asta de atâtea ori! În spaniolă, „Purito” înseamnă trabuc. La începutul carierei, la un antrenament al echipei ONCE-Eroski, o echipă formată din vedete ale ciclismului, la care am debutat, mi-am depășit colegii cu un atac devastator. În acest timp, le-am făcut semn că puteam fuma chiar și o țigară în acest timp. Așa mi-a rămas porecla de „Purito”.

9 clasări în top 10 a avut Purito în Marile Tururi în carieră (2 în Turul Italiei, 2 în Turul Franței și 5 în Turul Spaniei)

Ai început ciclismul profesionist în anul 2000. Care erau obiectivele tale atunci și ce tip de rutier îți doreai atunci să fii? Un puncher sau un cățărător care să se plieze pe cerințele unei curse pe etape?

Oh, a trecut atât de mult timp de atunci. Când esti tânăr, normal că îți dorești să fii un star, care câștigă multe curse. Desigur, aveam încă de atunci calități de cățărător, datorită fizicului meu. Iar în cursele de tineret am reușit rezultate bune în cursele montane. Modul în care se abordează cursele mari, Marile Tururi, le-am deprins după ce am devenit profesionist. La fiecare participare, an de an, am acumulat experiență.

„Katusha e una dintre cele mai bune echipe din lume”

La Katusha ai ajuns în 2010, iar din acel moment, ai avut performanțe excelente, cu podiumuri în Turul Italiei, Turul Franței și în Vuelta. Care e secretul creșterii tale și a acestor rezultate?

M-am descoperit pe mine însumi la Katusha, m-am putut reinventa ca rutier de clasament general în marile tururi. Când am plecat de la Caisse d”Epargne-Illes Balleares la Katusha, nu am știut dacă e o decizie bună, dar, din fericire, am ales excelent. Cred că și eu, și echipa, suntem mulțumiți cu aceste rezultatate. Echipa pentru care evoluez e printre cele mai bune din lume, totul e perfect aici, toată lumea are încredere în mine. Cred că ăsta e unul dintre principalele motive pentru care cariera mea s-a schimbat în ultimii ani.


Ori de câte ori drumul urcă, Purito se simte ca peștele în apă

Pentru că ești un rutier care excelează pe cățărări, nu pot să nu te întreb ce tip de ascensiune preferi: una scurtă, dar cu rampă mare, sau una mai lungă, cu rampe mai domoale?

E simplu: îmi place să câștig. E adevărat, îmi place să mă impun pe cățărări dure, în etapele de munte ale Marilor Tururi, să îmi domin rivalii pe cățărări legendare. Însă îmi cunosc bine punctele forte și știu unde excelez: pe ascensiuni abrupte, care trebuie negociate cu atacuri puternice în final. Însă iubesc cursele pe etape și Marile Tururi, iar o victorie într-o astfel de competiție este foarte, foarte importantă.Să nu uităm însă că pe măsură ce înaintezi în vârstă îți pierzi din explozie, dar câștigi în anduranță. Motiv pentru care am devenit din ce în ce mai bun în competițiile pe etape.

Ai multe victorii, atât în curse de o zi, cât și în curse pe etape. Care este cea mai frumoasă amintire din cariera ta de până acum?

Victoriile din Săgeata Valonă sau Turul Lombardiei? Podiumul de anul trecut din turul Franței? Sau cele din Turul Spaniei sau Turul Italiei? Zilele pe care le-am petrecut în tricoul de lider în Giro sau Vuelta? Sunt foarte multe, fiecare moment este prețios pentru mine.

Care este cursa perfectă pentru tine? Este vreo cursă pe care ți-ai fi dorit să o câștigi, dar nu ai reușit niciodată?

Nu pot spune că am o cursă preferată. Îmi vin în minte Săgeata Valonă și Turul Lombardiei, dar și Giro, Le Tour sau Vuelta. Cel mai mult mi-aș dori să câștige Liège – Bastogne – Liège. De două ori am fost foarte aproape, am terminat pe podium (n.r. – locul 2 în 2009 și 2013), dar până acum nu am avut plăcerea să câștig. Din păcate, din cauza unei căzături în Amstel Gold Race, nu am putut să reușesc să fac față în acest an în cursa belgiană. Totuși, vreau să câștig și un mare tur. Merg în Giro cu acest gând: să câștig primul tur din carieră.


După căzătura din Amstel Gold Race, Purito Rodriguez a avut probleme la abdomen și la piept

„Mă simt ok, sunt gata de Giro”

Startul actualului sezon nu a fost tocmai bun pentru tine. Ai deja două victorii: o etapă și clasamentul general în Turul Cataluniei, dar și o serie lungă de ghinioane…

Totul a mers conform planului până înainte de Amstel Gold Race. Am început sezonul în Turul Omanului cu o performanță bună (n.r. – locul 4 la general), iar apoi am mers în Catalunia, unde am dat totul pentru victorie. Am continuat să muncesc mult, am stat departe de familie pentru săptămâni întregi pentru a avea cea mai bună formă în Clasicile din Ardeni și în Giro. Din păcate, a urmat căzătura din Amstel Gold Race, unde am suferit contuzii abdominale și o altă contuzie la piept.

Ce s-a întâmplat atunci și cât de mult te-a afectat în Ardeni?

A fost doar ghinion, nimic mai mult. Din fericire, am avut șansă și nu m-am accidentat mai grav. Evoluția slabă din Săgeata Valonă și abandonul din Liege-Bastogne-Liege au venit tocmai ca urmare a acestei căzături. Am avut nevoie de doar câteva zile de pauză înainte de Giro, de care am și beneficiat. Picioarele mele sunt ok, iar forma pe care o am e excelentă. Mă simt mult mai bine și voi fi ok înainte de Belfast.


Purito se teme că poate pierde mult timp la contratimp, acolo unde are un deficit față de adversari

Să vorbim despre Giro. Sunt programate două contratimpuri individuale și unul pe echipe, dar și nouă etape cu final în ascensiune. Care sunt așteptările tale pentru Turul Italiei?

În urmă cu doi ani, Katusha a mers foarte bine la contratimpul pe echipe (n.r. – locul 2, la cinci secunde de câștigătoarea Garmin-Barracuda). Cred că putem să facem din nou un contratimp pe echipe bun, de ce nu am face? E o etapă foarte importantă în această ediție a Turului și trebuie să fim foarte atenți pentru a nu pierde timp prețios în raport cu ceilalți favoriți. Cât despre contratimpurile individuale… tot ce pot face e să fiu în formă foarte bună și să trag tare, să fiu 100% dedicat în ceea ce fac pentru a obține un rezultat cât mai bun.

Mă antrenez mult pentru exercițiul individual, însă am o limită, din cauza fizicului meu. Vreau să încerc să minimizez cât pot pierderile de timp în etapa a 12-a cu final la Barolo și să câștig timp față de rivali în munți. Știu că etapele sunt foarte, foarte grele, vom avea multe cățărări și sunt multe etape care pot avea un impact important în clasamentul general. Să nu uităm și de al doilea contratimp, cel din penultima etapă de pe Cima Grappa. În urmă cu câteva luni am făcut recunoașterea traseului și cred că nu mint când spun că Monte Grappa mi se potrivește foarte mult.


Duelul dintre Purito Rodriguez și Nairo Quintana are șanse mari să se repete în Turul Italiei din acest an

Ești, cu siguranță, unul dintre favoriții la victorie în Giro. Cine crezi că vor fi contracandidații tăi?

Putem vorbi despre o serie lungă de rutieri puternici, care vor fi printre favoriți la victorie în Giro.  Nairo Quintana, Rigoberto Uran, Cadel Evans, Domenico Pozzovivo, Michele Scarponi, Ivan Basso sunt, în opinia mea, principalii favoriți la victorie. Cred însă că vor apărea și nume noi, Giro e locul perfect pentru explozia unor cicliști tineri

Ce vei face după Giro? Vei încerca să câștigi Vuelta și aurul la Mondialele din Spania?

După Turul Italiei, mă voi odihni câteva săptămâni și apoi voi începe pregătirea pentru Turul Spaniei. Totodată, mi-ar plăcea să reprezint Spania la Campionatele Mondiale pe teren propriu.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri