Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Scandal înainte de derby-ul Brașovului. Oficialii gazdelor i-au trimis la casa de bilete pe conducătorii Coronei. „Măcar de acolo să putem să ne cumpărăm”

Scandal înainte de derby-ul Brașovului. Oficialii gazdelor i-au trimis la casa de bilete pe conducătorii Coronei. „Măcar de acolo să putem să ne cumpărăm”

FC Brașov întâlnește, astăzi, de la ora 17:00, în derby-ul orașului de sub Tâmpa, Corona Brașov. Cu câteva ore înainte de partidă, între conducerile celor două formații au apărut neînțelegeri legate de protocolul privind reciprocitatea pentru oaspeți. Astfel, cei de la Corona acuză că "stegarii" nu le-au pus la dispoziție nici măcar o invitație sau un bilet, asta chiar dacă în tur, conform protocolului dintre cele două cluburi, Corona le-a asigurat adversarilor 40 de invitații la tribuna oficială.
Catalin Muresanu
Scandal înainte de derby-ul Brașovului. Oficialii gazdelor i-au trimis la casa de bilete pe conducătorii Coronei. "Măcar de acolo să putem să ne cumpărăm"

FC Brașov întâlnește, astăzi, de la ora 17:00 (Digisport), în derby-ul orașului de sub Tâmpa, Corona Brașov. Cu câteva ore înainte de partidă, între conducerile celor două formații au apărut neînțelegeri legate de protocolul privind reciprocitatea pentru oaspeți. Astfel, cei de la Corona acuză că „stegarii” nu le-au pus la dispoziție nici măcar o invitație sau un bilet, asta chiar dacă în tur, conform protocolului (foto jos) dintre cele două cluburi, Corona le-a asigurat adversarilor 40 de invitații la tribuna oficială. 

„Noi am cerut prin document scris‎ un număr de 40 de bilete pentru personalul clubului, pentru familiile jucătorilor și pentru sponsorii noștri. Am fost refuzați. În tur, când Corona a fost gazdă, noi le-am oferit și vestiarul lor și banca de rezerve și acces gratuit pentru galerie și tot ce au vrut în semn de respect și fair-play. Din păcate, acum nu beneficiem de același tratament din partea lor. Vom merge sa ne cumpărăm bilete, sperăm măcar acolo să putem cumpăra pentru a intra pe stadion”, a spus Ciprian Anghel,  președintele celor de la Corona. Până la ora publicării acestui articol, Constantin Zotta, președintele celor de la FC Brașov, nu a putut fi contactat.

Conform protocolului semnat de reprezentanții celor două cluburi, cei de la FC Brașov sunt obligați să le asigure
40 de invitații rivalior de la Corona.

 

Parteneri
Bucureștenii, triștii planetei? Motivul pentru care Capitala e la coada unui top global
Mediafax
A murit Denis Macarie! Anunțul făcut în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Paradisurile turistice ieftine și sigure pe care mulți români încă nu le-au descoperit. "Femeile spun că se simt mai în siguranță aici decât la Roma sau Paris"
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cu ce se ocupă Iuliana Luciu la 39 de ani, după ce a renunțat la televiziune. „Nu vreau să fiu doar omul care iubește muzica”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Un model legendar ar putea fi readus la viață de Ford. Un sedan cu patru uși, foarte probabil cu motor electric
Promotor.ro