Corona, victorie „trasă de păr” la Cluj. Portarii au salvat Brașovul în fața echipei „U”

Redactor:
Marius Hutu
Corona, victorie
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Corona Brașov s-a impus cu 29-28 pe terenul echipei „U” Jolidon Cluj, în primul meci din play-off, astfel că mai are nevoie de un succes pentru a se califica în Turneul Final 3
  • Meciul doi al seriei se dispută sâmbătă, la poalele Tâmpei

„U” Jolidon Cluj și Corona Brașov au oferit cel mai echilibrat meci din prima etapă a play-off-ului, deși formația de la poalele Tâmpei era considerată mare favorită înaintea duelului. Cu o zi înainte, HCM Baia Mare câștigase lejer la Zalău (33-23), în timp ce Dunărea Brăila a reușit să preia conducerea în seria cu HCM Roman după o partidă pe care a controlat-o aproape în totalitate (scor 26-23).

După primele 30 de minute, Corona Brașov a dat impresia că toate obține lejer o primă victorie, după ce a intrat la cabine cu 18-12. Camelia Hotea a zburdat pe contraatac, iar diferența nu a fost greu de realizat. Impulsionate la pauză de antrenorul Horațiu Pașca și în teren de Ani Senocico (9 goluri), fetele de la „U” Jolidon au oferit una din cele mai spectaculoase reveniri ale sezonului. Din minutul 31 și până în minutul 38, la 12-19, gazdele au înscris șapte goluri consecutive împotriva unei formații care s-a crezut deja câștigătoare, motiv pentru care a și lăsat-o mai moale în partea secundă. Cel puțin până când gluma s-a îngroșat cu adevărat: minutul 44, scor 23-22 pentru „U” Jolidon Cluj.

Corona Brașov a fost trezită din amorțeală de o aruncare de la șapte metri parată de Denisa Dedu la scorul de 23-23, intervenție care a redat suflul echipei sale: oaspetele s-au desprins la 27-23 (min. 52). Surprinzător, Clujul a avut forța de a mai reveni încă o dată în joc, reușind să profite de lipsa de inspirație în atac a trupei pregătite de Bogdan Burcea. „U” a strâns meciul până la 28-29 (min. 59) și a avut și atac pentru a restabili egalarea, dar Corona a fost salvată încă o dată de poartă, de această dată de Olariu. Fără evoluții ieșite din comun pe durata partidei, cei doi portari ai Brașovului și-au scos echipa în cele mai dificile momente. Corona a câștigat astfel o primă partidă din seria „cel mai bun din trei meciuri” și se poate gândi deja la o finală cu HCM Baia Mare. Jocul sau concentrarea trebuie însă îmbunătățite pentru a emite ceva pretenții în fața celei mai în formă echipe a sezonului. Meciul doi dintre Corona și „U” Jolidon se dispută sâmbătă, la poalele Tâmpei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…