Naționala de hochei a obținut primul punct la Mondialul din Lituania. Tricolorii se bat pentru evitarea retrogradării cu Olanda

Naționala de hochei a României participă în aceste zile la Campionatul Mondial din Lituania - Divizia I, Grupa B, obiectivul fiind evitarea retrogradării în eșalonul trei.
Naționala de hochei a obținut primul punct la Mondialul din Lituania. Tricolorii se bat pentru evitarea retrogradării cu Olanda
  • România a fost la două minute și jumătate distanță să învingă Croația la Vilnius. Trupa lui Lindqvist a fost însă egalată și apoi înfrântă în prelungiri

Naționala de hochei a României participă în aceste zile la Campionatul Mondial din Lituania – Divizia I, Grupa B, obiectivul fiind evitarea retrogradării în eșalonul trei. După trei partide, tricolorii au acumulat un punct, după ce au cedat în toate cele trei jocuri: 0-7 cu Polonia, 1-4 cu Marea Britanie și 3-4 cu Croația. În acest ultim joc, România a pierdut după prelungiri, motiv pentru care s-a și ales cu un punct. De remarcat faptul că naționala pregătită de suedezul Lindqvist a fost la un pas de o surpriză în această ultimă partidă, în condițiile în care în minutul 47 s-a desprins la 3-1. Croații, cu mulți jucători care evoluează în KHL, au revenit pe final și au egalat în minutul 58. Pentru România au înscris Zsok, Mihaly și Borș.

După trei etape, România ocupă locul 5, fiind în luptă directă cu Olanda pentru evitarea ultimei poziții, care duce în eșalonul trei al hocheiului mondial. Polonia conduce cu 9p, fiind urmată de Croația – 8p, Lituania – 6p și Marea Britanie – 3p. Olanda nu a adunat încă niciun punct. România mai are de evoluat cu Lituania (joi) și Olanda (sâmbătă). Până acum, hocheiștii olandezi au pierdut cu 4-0 în fața Lituaniei și Croației și cu 5-1 în partida cu Polonia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania