Antrenament cu public. Copiii au invadat arena „Ilie Oană”. Hoban: „Avem nevoie de sprijinul fanilor. Sunt sigur că de această dată vom câștiga”

În așteptarea returului cu Astra, din semifinalele Cupei României, Petrolul pregătește terenul pentru prima victorie din "era Răzvan Lucescu". Sâmbătă, de la 19:00, ploieștenii vor primi vizita celor de la Gaz Metan Mediaș, iar "lupii" speră să le ofere suporterilor primul succes după cel cu Oțelul (2-0, singurul de până acum, în 2014).
Robert ZANFIR
Antrenament cu public. Copiii au invadat arena "Ilie Oană". Hoban: "Avem nevoie de sprijinul fanilor. Sunt sigur că de această dată vom câștiga"

În așteptarea returului cu Astra, din semifinalele Cupei României, Petrolul pregătește terenul pentru prima victorie din „era Răzvan Lucescu”. Sâmbătă, de la 19:00, ploieștenii vor primi vizita celor de la Gaz Metan Mediaș, iar „lupii” speră să le ofere suporterilor primul succes după cel cu Oțelul (2-0, singurul de până acum, în 2014).

Hoban și Compania s-au pregătit miercuri pe „Ilie Oană”, iar la antrenament și-a făcut apariția și Adrian Mutu, cel care este în refacere după accidentarea suferită și care speră să fie pe teren în meciul cu Astra. Potrivit site-ului oficial al Petrolului, Mutu și-a salutat fiecare coleg în parte și a discutat minute bune cu Răzvan Lucescu.

Petrolul a avut azi un antrenament cu public, iar stadionul a fost asaltat de zeci de copii, care au profitat astfel de un eveniment (Săptămâna altfel), organizat de club. Cu această ocazie, Hoban a ținut să ceară încă o dată sprijinul fanilor:

„Avem nevoie de sprijinul suporterilor, doar cu ajutorul lor vom putea depăși acest moment. Sunt sigur că de această dată vom învinge și vom întrerupe această serie a remizelor”, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, Ovidiu Hoban.

Hoban s-a antrenat miercuri separat, din cauza problemelor musculare.

Petrolul – Gaz Metan Mediaș se joacă sâmbătă, de la 19:00. Returul semifinalei Cupei României, dintre Petrolul și Astra, se joacă miercuri, 16 aprilie.


Sursa FOTO: fcpetrolul.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro