Răspunsul lui Hagi pentru Burleanu: „Îi transmit că există o presiune enormă, să fie atent. Am un ochi acolo, vom vedea de ce este capabil”

Redactor:
Robert ZANFIR
Răspunsul lui Hagi pentru Burleanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul președinte al FRF, Răzvan Burleanu, a vorbit azi despre realizările după o lună de mandat. Burleanu nu l-a uitat pe Hagi, cel care declasare că încă nu a văzut nicio schimbare la FRF. „Îl credeam om serios”, a spus președintele Federației, care l-a pus la zid pe fostul mare jucător după ce acesta a criticat intenția de colaborare cu Marketa Haindlova.

Hagi: „Burleanu să fie atent, e o presiune enormă”

„Am dus România foarte sus și există această presiune, e foarte mare. Îi transmit lui Burleanu că există o presiune enormă, să fie atent la lucrurile astea, că sunt sensibile. Am un ochi acolo, mă uit, pentru că sunt foarte, foarte interesat de fotbalul românesc. Eu am spus un lucru clar, că nu am văzut nimic de o lună în fotbalul românesc”, a declarat Hagi la Digi Sport.

„Noi trebuie să îl descoperim pe noul președinte, nu el pe noi”

„Nu am nimic de discutat despre doamna aceea, fiecare are opțiunile lui în viață. Nu pot fi comentate. Eu cred că sunt îndreptățit să am o părere despre fotbalul românesc, mai ales că în momentul de față sunt implicat direct. Eu am avut o părere pertinentă, fără să acuz. Am și supărarea mea cu ceea ce s-a întâmplat cu Gică Popescu, așa sunt eu. Noi trebuie să îl descoperim pe noul președinte, nu noi pe el. Vom vedea de ce este capabil”, a mai sous Hagi.


Burleanu: „Hagi este recunoscut pentru misoginismul lui”

„În ceea ce o privește pe Marketa Haindlova am decis de comun acord să rămână pe post de colaborator extern. Am asistat dezamăgit la o gândire periferială, fiindcă se întâmplă câteodată să nu avem în România experții de care avem nevoie. Și atunci trebuie să te uiți pe alte piețe și să apelezi la experiența acestora. În ceea ce îl privește pe domnul Gheorghe Hagi, îl consideram un om serios care nu pleacă urechea la zvonuri sau la intoxicări de trei parale. Deși este recunoscut de dumneavoastră tuturor pentru misoginismul său, nu mă așteptam la aceste declarații lipsite de acoperire care să calomnieze o domnișoară, ce are deja construit un parcurs profesional la cel mai înalt nivel european și este foarte apreciată în foarte multe organizații sportive din Europa. Și are foarte multe aptitudini intelectuale de care foarte mulți bărbați verzi și bravi nici măcar nu se apropie”, a declarat azi Burleanu.

 

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o cucerească şi pe soacra acestuia
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă radical. Ciolacu, anunț în direct la TV: Trebuie să intre în zona de...
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă radical. Ciolacu, anunț în direct la TV: Trebuie să intre în zona de...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×