Dan Alexa: „Ne așteaptă un meci infernal cu Steaua”

Dan Alexa:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei ACS Poli Timișoara, Dan Alexa, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că pe jucătorii săi îi așteaptă o partidă infernală contra Stelei, în etapa a XXVI-a a Ligii I, informează site-ul oficial al formației bănățene.

„Suntem în fața unui meci foarte important și foarte greu în același timp pentru noi. Întâlnim cea mai bună echipă de club din România, Steaua este cea mai bine pregătită din punct de vedere mental și fizic. Are în componență cei mai valoroși fotbaliști, are un antrenor foarte bun. Steaua nu a fost învinsă în această ediție, are tonus bun și un moral senzațional. E echipa care domină campionatul, puține formații le-au creat probleme și ne așteaptă un meci infernal. Dar, așa cum am mai zis, eu am mare încredere în jucătorii mei și în spiritul echipei, arătat la meciul de la Viitorul. Cred în șansa noastră„, a spus Alexa.

Dan Alexa nu crede că suspendările lui Mihai Pintilii și Cristian Tănase reprezintă un avantaj pentru ACS Poli Timișoara. „Dacă e suspendat Pintilii, intră Prepeliță. Dacă e suspendat Tănase, intră Chipciu. Poate juca Piovaccari, unul dintre golgeterii campionatului, poate evolua Keșeru, fotbalist de calitate. Steaua are și un lot foarte puternic, deci absențele nu cred că ar conta mult. Ca echipă, niciodată nu au avut mari fluctuații. Dacă au făcut un meci prost, cei de la Steaua imediat și-au revenit. Și aici e meritul mare al lui Reghecampf, care a demonstrat că e antrenor de valoare”, a completat Alexa, care s-ar mulțumi și cu un rezultat de egalitate.

Atacantul Szabolcs Szekely susține că ACS Poli Timișoara se mobilizează mai bine împotriva echipelor puternice ale campionatului. „Urmează un meci foarte greu, dar echipa noastră a demonstrat că în partidele cu trupele puternice ne putem mobiliza și că putem face jocuri bune contra lor. Am pregătit foarte bine acest meci în această săptămână și ne vom antrena la fel în continuare. Sper că, având ajutorul publicului care am înțeles că va veni în număr mare pe stadion, vom face un meci bun. Spectatorii trebuie să aibă încredere în noi. Le promitem fanilor că vom face tot ce este posibil ca să scoatem un rezultat pozitiv pentru Poli”, a explicat Szekely.

Partida ACS Poli Timișoara – Steaua, contând pentru etapa a XXVI-a a Ligii I, se va disputa, sâmbătă, de la ora 21.30.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la Galaţi. Copilaşul a fost lovit…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Intră în vigoare în toată România! Guvernul a dat ORDIN
Intră în vigoare în toată România! Guvernul a dat ORDIN
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×