Drama lui Toma Prădatu. Împușcat în 1998 în Venezuela, fostul secretar adjunct al Federației Române de Gimnastică și-a acceptat cu greu soarta: „Am vrut să îmi pun capăt zilelor”

Redactor:

Publicat: 05-04-2014, 13:48
Actualizat: 05-04-2014, 14:22

Toma Prădatu (68 de ani), fost secretar adjunct al Federației Române de Gimnastică, trăiește de 16 ani într-un scaun cu rotile, după ce a fost împușcat în Venezuela de doi localnici care au vrut să îl jefuiască într-un centru comercial din Caracas. A fost în depresie în anul care a urmat incidentelui, a vrut să își pună capăt vieții, dar cu ajutorul soției a reușit să depășească momentul pe care îl descrie drept „unul pe care nu ai cum sa îl uiți vreodată și care te bântuie până și în somn”

16 ani au trecut de la episodul în urma căruia Toma Prădatu, fostul secretar adjunct al Federației Române de Gimnastică, a rămas imobilzat într-un scaun cu rotile: „16 ani, 14 zile și două ore”, corectează imediat acesta. Zâmbește amar, trage aer în piept și privește în jurul său. Cinci pisici și doi câini se plimbă nestingheriți prin sufrageria micuță a apartamentului său din Colentina. La scurt timp își face apariția și soția acestuia, Liliana, iar privirea lui Toma Prădatu se înseninează: „Știți, nu mulți ar fi rămas lângă mine după ce mi s-a întâmplat. Dacă nu era ea, probabil că discuția de acum nu mai avea loc. Nu mai aveați subiectul interviului”, recunoaște el.

Pe 20 martie 1998, Toma Prădatu se afla în Caracas alături de lotul feminin de gimnastică. Tocmai scosese de la bancă banii de diurnă ai fetelor și plănuise cu Octavian Bellu o după-amiază de cumpărături în cel mai apropiat centru comercial din oraș. Peste două zile urma să plece în Statele Unite pentru un concurs de gimnastică, iar ideea unei zile libere le-a surâs fetelor: „Am scos banii și i-am băgat într-o geantă. Mai aveam în ea pașapoartele și biletele de avion pentru 22 martie. În cinci minute eram în centrul comercial, unul luxuriant, foarte mare. Am stabilit alături de fete să nu ne îndepărtăm unii de ceilalți, că erau șanse destul de mari să ne pierdem și să ne căutăm ca orbii toată ziua după aia. Am intrat într-un magazin și mi s-a părut mie că cel din față are exact ceea ce voiam să cumpăr pentru copiii mei, așa că am ieșit și am luat-o la pas spre intrarea celuilalt”, începe Toma Prădatu povestirea.

Nu a mai apucat să intre în magazin. A fost oprit de doi puști, amenințat cu moartea în cazul în care nu le dă geanta neagră pe care o purta pe umărul drept și împușcat în plină zi de aceștia: „Aveam în geantă lucrurile fetelor, cum era să le-o ofer pe tavă? A fost o decizie de moment, pe care mi-am asumat-o. Mi-am dat seama că mă vor împușca, am simțit pistolul în ceafă”. Câteva secunde mai târziu zăcea într-o baltă de sânge pe podeaua centrului comercial. Făcuse un ultim efort și reușise să tragă geanta cu bani la piept. A căzut pe ea, astfel că cei doi au fugit fără diurna fetelor.

7.000 de dolari este suma care se găsea în geanta ținută de Toma Prădatu

Toma Prădatu, alături de un prieten de nădejde Foto: Alexandru HOJDA

„Dacă ar fi să dau timpul înapoi, nu aș mai proceda la fel”

Glonțul i-a trecut prin omoplat, i-a perforat plămânul, iar apoi i-a atins coloana vertebrală, secționându-i măduva spinării: „Am fost sigur că o să mor. Doar două minute am mai fost conștient de ceea ce mi se întâmplă. Eram speriat și mă gândeam numai la familia mea”. A fost dus în mai puțin de 10 minute la cel mai apropiat spital de către un polițist din centrul comercial. În aglomerația din Caracas, unei ambulanțe i-ar fi luat cel puțin o jumătate de oră pentru a ajunge la Toma Prădatu, astfel că a fost oprită la întâmplare o mașină a unui locuitor al orașului care se afla în zonă: „Două zile am fost în comă. M-am trezit duminică, la ora la care ar fi trebuit să fiu în avion, spre Statele Unite. Mi-era frig, frig de tot. Am încercat să mișc picioarele. Degeaba”, spune fostul secretar adjunct al Federației Române de Gimnastică cu ochii aproape în lacrimi.

Parcă simțind gravitatea subiectului abordat, una dintre pisici îi sare în poală. Alături de soție, doar animalele pe care le-a adoptat i-au ținut companie în ultimii 16 ani: „Am rămas fără prieteni. Nu port ranchiună nimănui, intervine viața la un moment dat și fiecare dintre ei s-a confruntat cu propriile probleme, nu au stat ei de ale mele. Știu că sunt ca un nebun acum, dar uneori, când soția este plecată, vorbesc cu pisicile și cu câinii”, recunoaște Toma Prădatu.

Ultimii 16 ani au reprezentat pentru el un calvar. A suferit șase intervenții chirurgicale pentru a-și recăpăta mobilitatea mâinilor, iar depresia și-a făcut rapid loc în viața acestuia: „Mi-e rușine să o recunosc, dar am încercat să pun capăt suferinței prin care treceam eu, dar mai ales familia mea. Am fost oprit la timp de soție, care a venit mai devreme acasă. Mă simțeam ca o povară. Eu nu știu de unde a avut Liliana puterea să mă ridice. M-am gândit de multe ori dacă aș mai face la fel și vă spun sincer că le-aș da celor doi geanta fără să clipesc. Spun asta pentru că știu cât mi-am chinuit familia”. Fiica acestuia, în vârstă de 15 ani la momentul episodului tragic din viața tatălui său, a suferit un șoc la sosirea în țară a acestuia. Își luase la revedere de la un bărbat împlinit fizic, iar revederea a pus-o față în față cu un om de nici 40 de kilograme și în scaun cu rotile. Vreme de cinci ani, aceasta a mers săptămânal la un psiholog: „Nu puteam să o las așa. Plângea zilnic”, își amintește Toma Prădatu.

Eu am murit în 1998, la Caracas. M-am trezit după două zile, dar eram alt om, de parcă se născuse altcineva
Toma Prădatu, fost secretar adjunct al Federației Române de Gimnastică

Prădatu rememorează pentru ProSport ca și cum ar povesti un film Foto: Alexandru HOJDA

„Viața merge înainte chiar și într-un scaun cu rotile”

Aflat în imposibilitatea de a mai merge singur, Toma Prădatu are nevoie de ajutor tot timpul. Sare Liliana, soția acestuia, cea care a găsit întotdeauna resurse pentru a continua. Totuși, efortul acesteia este limitat. Timpul a trecut și peste ea și este sleită de puteri din punct de vedere fizic: „E prea abruptă rampa din fața blocului. Trebuie să ai multă forță în brațe ca să reușești să îl împingi pe ea. Țin minte și acum că am căzut amândoi într-o zi. El s-a răsturnat, eu mi-am spart nasul”, dezvăluie Liliana Prădatu. Nu a mai ieșit din septembrie din apartamentul micuț din Colentina. Frigul pe care l-a simțit la trezirea din comă, în 1998, încă îl urmărește. Este sensibil la fiecare schimbare de vreme: „O să ies prin mai sau prin iunie. E un parc mic aici, lângă mine. Joc șah și mai schimb câteva cuvinte cu vecinii. Până atunci o să mă plimb prin casă. M-am obișnuit, nu e nicio problemă. Viața merge înainte chiar și într-un scaun cu rotile”, conchide fostul secretar adjunct al Federației Române de Fotbal. Dorințele lui sunt mici. Vrea un lift încăpător, o rampă mai puțin abruptă și o vizită din partea prietenilor. Șansele sunt să nu primească nimic din cele trei. Dar viața te face să zâmbești uneori când nici nu te mai aștepți.

INFO

Cei doi tâlhari care l-au împușcat pe Toma Prădatu în centrul comercial din Caracas nu au fost prinși nici până în ziua de astăzi, deși o anchetă a fost începută chiar din 20 martie 1998