Liga I a reînceput „războiul” cu licența. Mai multe cluburi cu dosare incomplete speră să fie salvate de UEFA

Liga I a reînceput
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Luni, 31 martie, a fost ultima zi în care cluburile din Liga I și cele din Liga a II-a care se luptă la promovare au putut depune dosarele de licențiere.

Problemele financiare au făcut ca mai multe echipe din prima ligă să ceară LPF-ului și FRF-ului suspendarea pe un sezon a procesului de licențiere. Pe 20 martie 2014 a avut loc o întâlnire la care au participat președinții din Liga I, Gino Iorgulescu președintele LFF, Răzvan Burleanu, președintele FRF și Gheorghe Chivorchian, secretarul general al FRF. 

Astfel, cei prezenți au discutat și au votat suspendarea procesului de licențiere pentru un sezon în scopul de a ajuta cluburile cu probleme financiare. La finalul ședinței s-a luat decizia de a trimite o hârtie la UEFA pentru a vedea dacă forul continental este de acord cu suspendarea procesului de licențiere.

FRF a trimis adresa către UEFA , însă răspunsul nu a venit

Surse ProSport susțin că sunt mai multe cluburi din Liga I care au depus dosarele de licențiere incomplete și speră să primească un răspuns favorabil pentru demersul de suspendare. Președintele Comisiei de Licențiere, Viorel Duru, va studia dosarele până la 14 aprilie. Între 15 și 26 aprilie va acorda, unde este cazul, lincența echipelor din prima ligă. Astfel, în perioada 15 -19 aprilie vor afla verdictul cluburile clasate pe locurile 1-8, iar între 22 și 26 aprilie va fi rândul echipelor clasate pe locurile 9-18.

Cluburile ce nu vor primi licența vor putea să depună apel între 24 aprilie și 10 mai 2014. Între 24-26 aprilie se va judeca recursul echipelor clasate pe locurile 1-8, iar între 1-10 mai se ma va judeca recursul echipelor clasate pe locurile 9-18. În cazul în care nu  vor primi licența nici la recurs, cluburile din Liga I vor putea face recurs la Tribunalul Arbitral Sportiv de la Lausanne până la 31 mai 2014.
   
8 aprilie, ultima șansă pentru suspendarea Licenței

Cluburile cu probleme din Liga I mai au o șansă pe 8 aprilie, când este programată Adunarea Generală a  FRF, unde se va discuta despre suspendarea procesului de lincențiere pentru sezonul viitor. Însă totul depinde de răspunsul care va veni de la UEFA. Dacă acesta este pozitiv șunt șanse mari ca hotărârea Adunării Generale să fie cea pe care o așteaptă cluburile din Liga I.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe…
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape tranșee în toiul luptelor
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape…
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…