Au costat peste 500 de milioane de euro și aproape au terminat primul sezon la noua echipă. Cum s-au descurcat cei mai scumpi jucători din 2013-2014

Au costat peste 500 de milioane de euro și aproape au terminat primul sezon la noua echipă. Cum s-au descurcat cei mai scumpi jucători din 2013-2014
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport vă prezintă parcursul celor mai scumpi zece jucători ai sezonului 2013-14. Dintre aceștia se remarcă Bale, Neymar și Mario Gotze, în timp ce Falcao s-a dovedit a fi o afacere neinspirată din cauza unei accidentări, care îl țin în afara terenului aproape jumătate de an

Fotbalul este o industrie în care anual se învârt miliarde de euro, actorii principali fiind fotbaliștii. Pe lângă celebrele derby-uri, alte momente interesante apar când marile cluburi investesc sume importante. S-a întâmplat și în acest sezon, Real Madrid, Barcelona, PSG sau AS Monaco fiind echipele care au contat decisiv în perioadă de transferuri. ProSport vă prezintă cifrele pe care le-au reușit cei mai scumpi zece jucători ai acestui sezon. Unii s-au acomodat repede la noile echipe, alții mai puțin. În total, suma celor zece este de 562,2 milioane de euro. 


10. Gonzalo Higuain

Argentinianul nu se află în cea mai bună perioadă a vieții înainte de transferul la Napoli. La ultimele meciuri în tricoul lui Real Madrid, fanii l-au huiduit copios, semn clar că nu apreciau deloc contribuția sa la echipă. În vară, Florentino Perez căuta resursele necesare pentru a-l cumpăra pe Gareth Bale, iar Higuain a fost una dintre ele. Președintele Realului a acceptat oferta lui Napoli de 37 de milioane de euro și l-a lăsat pe superstarul argentinian să înceapă un nou capitol. Unul care îi priește. În acest sezon, Higuain a marcat de 21 de ori pentru napoletani și a reușit 11 pase decisive. 


9. Mario Gotze

Nu e puțin lucru să fii unul dintre jucătorii preferați ai lui Pep Guardiola. În sezonul trecut, Gotze ajungea cu Dortmund până în finala Ligii Campionilor, iar antrenorul spaniol își creiona viitorul proiect la Bayern. Fotbalistul făcea partea din el, iar șefii lui Bayern au făcut tot posibilul pentru semnătura mijlocașului ofensiv. Mulți nu au înțeles unde va juca Gotze și ce sistem va folosi Guardiola. Cert este că până în acest moment, fostul jucător al lui Dortmund a bifat 32 de meciuri în tricoul lui Bayern pentru care a înscris de 11 ori. 


8. Fernandinho

Manchester City a continuat proiectul cu banii șeicului Mansour și în vara trecută. După recentele performanțe, șefii clubului au decis că mai e nevoie doar de câteva retușuri, iar unul dintre ele s-a numit Fernandinho. Brazilianul venit de la Șahtior a fost văzut ca fiind un coechipier perfect pentru Yaya Toure, unul capabil să facă la fel de bine atât faza defensivă, cât și cea ofensivă. Acomodarea sa a fost una ușoară, iar fostul elev al lui Mircea Lucescu a bifat 38 de meciuri până în acest moment. 


7. Juan Mata

Manchester United trece printr-un sezon dezastruos. Venirea lui David Moyes în locul lui Alex Ferguson s-a produs cu efecte negative, fosta campioană a Angliei fiind în acest moment pe locul 7 după 32 de etape. Tocmai din acest motiv, transferul lui Juan Mata a fost privit ca fiind unul necesar în perioada de transferuri din iarnă. Intrat în dizgrația lui Mourinho, spaniolul nu s-a gândit prea mult până a acceptat oferta „diavolilor” și poate fi jucătorul pe care se va construi noua echipă de pe Old Trafford.


6. James Rodriguez

Mulți nu au considerat că James Rodriguez merită 45 de milioane de euro, dar magnatul rus Rybolovlev a vrut să își facă o intrare în forță în fotbalul european. Totuși, columbianul nu a dezamăgit și le-a dat peste nas contestatarilor. În actualul sezon, mijlocașul ofensiv venit de la FC Porto a reușit opt goluri și 12 pase decisive, fiind unul dintre jucătorii exponențiali ai lui AS Monaco. Gruparea mongască are mari șanse să joace în Liga Campionilor în sezonul viitor, ceea ce ar putea însemna pentru Rodriguez un bun moment de a arăta ce poate. 


5. Mesut Ozil

Momentul în care Florentino Perez a anunțat că Ozil va pleca la Arsenal a produs rumoare în vestiarul lui Real Madrid. Cristiano Ronaldo a fost cel care s-a opus plecării, dar mutarea s-a făcut până la urmă pentru 50.000.000 euro. Dezamăgit, Ozil și-a folosit toată energia pentru un început excelent în tricoul lui Arsenal. Ușor-ușor neamțul s-a stins din cauza programului foarte încărcat și pentru că „tunarii” nu au avut în lot un înlocuitor care să îi permită fotbalistului de creație anumite momente de odihnă. 

4. Neymar

Probabil cel mai spectaculos transfer al acestui sezon a fost cel al lui Neymar. În primul rând, pentru că brazilianul a fost un foarte bun produs de marketing. În al doilea rând, tranzacția a fost făcută destul de complicat, iar șefii Barcelonei au fost acuzați că nu au prezentat cifrele reale ale transferului său. În urma acestui scandal, Sandro Rosell a fost nevoit să își dea demisia, iar clubul să plătească o taxă de 13 milioane de euro la FISC-ul spaniol. Din punct de vedere fotbalistic, Neymar a avut un sezon rezonabil, având în vedere presiunea uriașă la care a fost supus. 


3. Radamel Falcao

Columbianul este poate cel mai ghinionist fotbalist din acest top. Atacantul cumpărat de AS Monaco pentru 64 de milioane de euro a suferit în luna ianuarie o ruptură de ligament încrucișat și va rata tot sezonul. Singura dorință a lui Falcao este să fie apt pentru Campionatul Mondial, iar doctorii sunt destul de optimiști în această privință. 


2. Edinson Cavani

Nu este niciodată ușor să fii coleg în atac cu Ibrahimovic. Totuși, Cavani a acceptat această provocare la începutul acestui sezon, când a semnat cu PSG. Acomodarea sa a fost una bună, uruguayanul fiind al doilea marcator al parizienilor, cu 21 de reușite în 34 de meciuri. 


1. Gareth Bale

Presiunea este uriașă în momentul în care un club plătește pentru un fotbalist 100 de milioane de euro. Gareth Bale a simțit-o pe pielea sa, cu atât mai mult cu cât clubul era chiar Real Madrid. Galezul a avut un sezon cu suișuri și coborâșuri, iar cifrele sale până în acest moment fiind doar „mulțumitoare”. În cele 34 de partide, fostul jucător al lui Tottenham are 14 goluri și 15 pase decisive, publicul de pe Santiago Bernabeu transmițându-i clar că așteaptă mai mult de la el. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Gabriela Firea dă LOVITURA TOTALĂ în partid. Ce s-ar putea întâmpla după alegeri: NU-L IARTĂ
Gabriela Firea dă LOVITURA TOTALĂ în partid. Ce s-ar putea întâmpla după alegeri: NU-L IARTĂ
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…