EXCLUSIV S-au plătit salariile restante, iar Oțelul poate depune dosarul de licențiere. În paralel, continuă discuțiile pentru vânzarea clubului

EXCLUSIV S-au plătit salariile restante, iar Oțelul poate depune dosarul de licențiere. În paralel, continuă discuțiile pentru vânzarea clubului
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Situația de la echipa Oțelul Galați pare să intre ușor în normalitate. Astăzi au fost plătite salariile restante pe luna decembrie, iar oficialii clubului au timp până luni să atașeze la dosarul de licențiere dovada plății.

Achitarea acestei datorii reprezenta o condiție obligatorie pentru ca formația din Galați să poată intra în procesul de licențiere. Astfel, jucătorii au renunțat la protestul lor dinaintea meciului cu Concordia și se vor pregăti normal pentru această partidă.

În paralel, continuă discuțiile pentru vânzarea clubului. Surse din cadrul companiei care deține acțiunile Oțelului ne-au dezvăluit că pe actualul acționar nu l-ar deranja și o asociere cu un alt investitor. În acest moment, acțiunile FC Oțelul SA sunt deținute în totalitate de TNG (The Nova Group), companie controlată de Dan Adamescu, iar discuțiile pentru atragerea unui partener se poartă chiar în aceste zile.

Totuși, aceleași surse susțin că, indiferent dacă va fi vorba de cedarea unei părți din acțiunile clubului, ori de vânzarea totală a lui, în spatele acestui caz s-ar afla și primarul Galațiului, Marius Stan. Fostul director general al Oțelului nu și-a ascuns niciodată dorința de a sprijini, din umbră, formația de pe malul Dunării, iar în prezent, s-ar părea că încearcă (încă o dată) să propună un investitor care să preia conducerea clubului. „Orașului nu îi poate reveni clubul pentru că nu este legal. Ca primar n-am cum să intervin decât printr-un apel care ține de ceea ce simt eu pentru acest club, de un apel din partea suporterilor pentru care acest club a însemnat și înseamnă foarte mult de a-l ține în viață. Sunt oameni de afaceri care ar face acest lucru din toată inima, dornici de investiții, nu de altceva”, declara Marius Stan, în 2013, pentru cotidianul local Viața Liberă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…