Arena Națională, pregătită pentru organizarea CE 2020. Mircea Sandu: „Nu are nicio restricție de a organiza competiții la nivel european”

Arena Națională, pregătită pentru organizarea CE 2020. Mircea Sandu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele de onoare al FRF, Mircea Sandu, implicat în candidatura Bucureștiului pentru organizarea unor partide din cadrul Campionatului European din 2020, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că Arena Națională nu are nicio restricție în a găzdui partide de acest nivel.

„Nu e nicio problemă cu Arena Națională. Acest stadion nu are nicio restricție de a organiza competiții de nivel european. Nu trebuie mărită capacitatea, pentru că se organizează meciuri la acest nivel inclusiv pe stadioane de 30.000 de locuri. Pe de altă parte, construidu-se în Parcul Sportiv Național o sală de 12.000 de locuri, patinoar, o academie de tenis, automat în proiectele respective sunt prevăzute și locuri de parcare. Aceste parcări se vor construi, deci nu trebuie făcut nimic în plus la parcările existente”, a spus Sandu.

Federația Română de Fotbal a depus, la 20 mai 2013, candidatura oficială a Bucureștiului pentru găzduirea de meciuri din cadrul turneului final al Campionatului European din 2020, ce va fi organizat în 13 orașe europene.

Dosarele de candidatură vor fi depuse până cel târziu la 25 aprilie 2014, iar Comitetul Executiv al UEFA va alege cele 13 orașe în septembrie 2014.

Pachetele oferite pentru eventualele candidaturi sunt 13, 12 dintre ele cuprinzând trei meciuri din faza grupelor și unul din optimi sau din sferturi, în timp ce un pachet include semifinalele și finala. Fiecare țară desemnată organizatoare poate găzdui meciuri din cadrul Euro-2020 pe un singur stadion. Federațiile interesate pot prezenta cel mult două candidaturi, una pentru pachetul special și una pentru pachetul obișnuit și pot prezenta același oraș pentru cele două pachete sau două orașe diferite. Vor fi acceptate și candidaturi ce includ stadioane în stadiu de proiect, cu condiția ca lucrările de construcție să înceapă cel târziu în 2016.

În luna decembrie a anului trecut, Guvernul a decis prin hotărâre să declare de interes național turneul final al Campionatului European din 2020.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…