Marius Croitoru: „Mi s-au pus patru șuruburi în mandibulă, sper să revin în trei săptămâni”

Marius Croitoru:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorul echipei FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat joi seară, pentru MEDIAFAX, după ce i s-au montat patru șuruburi în mandibulă, în urma accidentării suferite în meciul cu FC Vaslui, că își dorește foarte mult să revină pe teren în maximum trei săptămâni.

„Astăzi (n.r. – joi), am făcut un tomograf și radiografie 3D la o clinică privată din Iași și doctorul mi-a spus că am fractură de mandibulă fără deplasare și măseaua de minte ruptă. E bine că fractura nu a fost cu deplasare pentru că atunci ar fi trebuit făcută o intervenție chirugicală care m-ar fi scos din circuit pentru cel puțin 45 de zile. În acestă seară (n.r. – joi seară), mi s-au pus patru șuruburi în mandibulă. Voi fi nevoit ca în următoarele trei săptămâni să mănânc doar mâncare pasată! Pentru măsea, mi se va da un tratament, iar la vară voi fi nevoit să mă operez”, a spus Marius Croitoru.

Fotbalistul a mai precizat că speră să revină pe teren la partida cu Corona Brașov, în trei săptămâni: „Domnul doctor mi-a dat asigurări că dacă totul va decurge normal, voi putea să revin pe teren în trei săptămâni. Îmi doresc foarte mult să-mi ajut echipa în partida cu Corona Brașov, un meci foarte important pentru noi. Oricum eu următoarele două etape sunt suspendat, așa că sper să pot reveni în meciul împotriva Coronei. E bine că mă pot antrena. Dacă voi putea juca peste trei săptămâni, probabil voi avea nevoie de o mască de protecție”.

În minutul 35 al partidei FC Vaslui – FC Botoșani, Liviu Antal l-a lovit cu genunchiul în gură pe Marius Croitoru. În urma acestui incident, Croitoru a suferit o fractură de mandibulă fără deplasare și o măsea de minte ruptă.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…