Suspendarea lui Sun Yang a fost ridicată

Autoritățile sportive chineze i-au ridicat suspendarea din competiții dublului campion olimpic de natație Sun Yang, care a fost prins la începutul lunii noiembrie conducând fără permis, a anunțat, miercuri, agenția China Nouă, citată de AFP.
Suspendarea lui Sun Yang a fost ridicată

Autoritățile sportive chineze i-au ridicat suspendarea din competiții dublului campion olimpic de natație Sun Yang, care a fost prins la începutul lunii noiembrie conducând fără permis, a anunțat, miercuri, agenția China Nouă, citată de AFP.

Această decizie ar trebui să-i permită lui Sun revenirea rapidă în sânul lotului național. Sportivul a reușit în numai trei ani, între 2011 și 2013, să-și înscrie numele printre cei mai mari înotători din istorie.

Sun și-a câștigat gloria odată cu medaliile de aur obținute în probele de 400 și 1.500 de metri de la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012. În vârstă de 21 de ani, el a mai cucerit trei titluri, la Campionatele Mondiale de la Barcelona, de anul trecut.

Veritabilă vedetă sportivă chineză, alături de atletul Liu Xiang, baschetbalistul Yao Ming și jucătoarea de tenis Na Li, Sun Yang a fost condamnat la începutul lunii noimebrie 2013 la șapte zile de detenție pentru conducerea unui autovehicul fără permis și suspendat din competiții pe termen nelimitat.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]