Steliștii au spart conducta. Steaua – Mediaș 3-0. Vâlceanu, debut cu gol

Redactor:
Florin Marian
Steliștii au spart conducta. Steaua - Mediaș 3-0. Vâlceanu, debut cu gol
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • SteauaGaz Metan Mediaș 3-0. Keșeru, Piovaccari și debutantul Vâlceanu (16 ani) au marcat cele trei goluri prin care roș-albaștrii își văd liniștiți de drumul lor către titlul cu numărul 25.

Pe o vreme tocmai bună pentru fotbal, Steaua a întâlnit în această seară, pe stadionul din Ghencea, o echipă care a clacat prea devreme pentru a i se atribui cuvântul „incomodă”. Un scor de 3-0 sec administrat de campioana României.

Totuși, tehnicianul ardelenilor, Cristian Dulca, a apelat la un clasic 4-4-2 și asta merită remarcat, pentru că în fieful Stelei, nu multe formații din Liga 1 au îndrăznit să se prezinte cu doi atacanți. Însă calcule hârtiei fostului rapidist au fost date repede peste cap de o defensivă șubredă, timorată și greoaie. Iar Steaua a deschis scorul pe fondul unor astfel de erori. În minutul 13, Iancu a centrat bine de pe stânga, Muth a luftat, mingea s-a scurs la Popa, care a retrimis în mijlocul careului, de unde Keșeru n-a iertat. 1-0 și deja Steaua se năpustea asupra adversarului în dorința ei de a marca din nou. Piovaccari (14 și 27) și Keșeru (17) au avut golul în picior, dar fie au fost impreciși la finalizare, fie Pleșca a parat.

De remarcat pasa filtrantă a lui Keșeru din minutul 30, care l-a lăsat singur cu portarul pe Piovaccari, dar acesta a tras în Pleșca. Gaz Metan a încercat să construiască prin tehnicii Ciprian Petre și Bawab, iar ultimul a reușit o fază superbă în minutul 34, când a driblat mai mulți steliști la marginea careului, i-a ascuns mingea lui Szukala exact ca în fotbalul jucat în sală, dar a tras prea slab pentru a-l învinge pe Tătărușanu. Prima repriză s-a încheiat cu un avantaj de un gol pentru Steaua, care l-a avut pe Keșeru drept „choux a la creme”.

Reghecampf s-a lămurit repede de evoluția lui Iancu
În repriza a doua, Iancu s-a întâlnit și mai rar cu mingea, a dat senzația că e pe role, iar asta l-a enervat pe Reghecampf, care încă din minutul 47 i-a făcut semn lui Prepeliță să se pregătească să intre. Schimbarea s-a produs 7 minute mai târziu. Piteșteanul și-a reluat locul lângă Pintilii, iar Sânmărtean a trecut mijlocaș stânga. Steaua a continuat să aibă posesie și să rateze ocazii bune, așa cum Piovaccari a avut în minutul 60, când Pleșca a salvat providențial un șut tare al italianului. Insistența golgheterului stelist a fost răsplătită peste 6 minute, când la o fază asemănătoare l-a învins pe portarul celor de la Gaz Metan.

Vâlceanu gol din lovitură liberă, la debut
Liniștea se instalase deja în sufletele roș-albaștrilor. Minutele treceau numai în favoarea lor. Pleșca s-a remarcat drept cel mai bun fotbalist al echipei sale. El a parat excelent în două rânduri șuturile din minutul 71 ale lui Prepeliță și Varela. Fără vlagă, Gaz Metan Mediaș a trebuit să numere minutele rămase până la final pentru a scăpa doar cu aceste două goluri. Dar chiar în minutul 90, debutantul Vâlceanu le-a dat și al treilea gol, direct din lovitură liberă! 3-0 și mai bine ardelenii nu se mai prezentau.


Steaua 3 (1) – Gaz Metan 0 (0)
Marcatori: Keșeru (min. 13), Piovaccari (66) și Vâlceanu

Steaua: Tătărușanu – Varela, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Pintilii (cpt.), Sânmărtean (77 Vâlceanu) – Popa, Keșeru (65 Pârvulescu), Iancu  (54 Prepeliță )- Piovaccari
Antrenor: Laurențiu Reghecampf
Rezerve: Niță – Râpă,  Grădinaru, Răduț
Cartonașe galbene: Pintilii (73), Tătărușanu (90)

Gaz Metan: Pleșca –  Trtovac, Muth, Frăsinescu, Buzean – Al. Munteanu (75 Llulaku), Tahar, Todea (cpt.) (58 Fl. Dan), C. Petre – Medeiros (70 Mărkuș), Bawab
Antrenor: Cristian Dulca
Rezerve: Greab -Avram, Zaharia,  Mach,
Cartonaș galben: Bawab (63)

Arbitru: George Rădulescu (București)
Asistenți: Alexandru Cerei și Daniel Hulubei
Arbitri adiționali: Lucian Rusandu și Ionuț Iugulescu

Stadion: Steaua, Spectatori: 8615

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
CUTREMUR în România, chiar în ziua DE FLORII. Ce magnitudine a avut seismul
CUTREMUR în România, chiar în ziua DE FLORII. Ce magnitudine a avut seismul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare