Cadu: „Ar fi o mare prostie ca Miriuță să fie schimbat. Faptul că nu suntem plătiți nu e o scuză”

Redactor:
Robert ZANFIR
Cadu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj a ratat incredibil prima victorie în mandatul lui Miriuță. Clujenii au condus cu 2-0 la Corona Brașov și au ratat și un penalty, prin Cadu, dar s-au văzut în cele din urma egalați (2-2). Paszkany se gândește deja la un înlocuitor pe banca tehnică și, așa cum a anunțat ProSport, varianta Minteuan este luată iar în calcul în Gruia.

Omul care a ratat lovitura de la 11 metri, Ricardo Cadu, a declarat că ar fi o prostie ca Miriuță să fie schimbat.

„Ar fi o mare prostie să fie schimbat Miriuță. Ce putea să facă el? Am ratat acel penalty și echipa a căzut. Sper să nu fie schimbat, este antrenor foarte bun, tânăr. Sper să  rămână un an și jumătate, cât are contractul. Ne înțelegem foarte bine, are ideile lui, toată lumea ar trebui fie concentrată la meci”, a declarat Cadu la Digi Sport.

Cadu recunoaște că jucătorii nu și-au primit banii, dar spune că patronul nu are nicio vină pentru situația echipei

„Noi, jucătorii, suntem cei mai vinovați. Nu are nicio vină patronul. Criză este peste tot, trebuia să ne primim banii, dar nu este o scuză. Nu vreau să vorbesc despre bani”, a mai spus Cadu.


CFR Cluj a încheiat la egalitate, vineri, în deplasare, scor 2-2, cu echipa Corona Brașov, într-un meci contând pentru etapa a XXIII-a a Ligii I, după ce la pauză conducea cu scorul de 2-0, brașovenii evoluând în inferioritate numerică din minutul 61.

Pentru CFR Cluj a marcat Negruț ’18, ’21, iar pentru Corona au înscris Neacșa ’60 și Coman ’85.

Din minutul 61, Corona a evoluat cu un jucător mai puțin, după ce Sergiu Buș a primit al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu în urma unui fault asupra lui Piccolo

2-2: Coman a restabilit egalitatea, după ce a reluat în poartă, de la șase metri, centrarea lui Burlacu

Corona Brașov: T. Marc – Burlacu, Poverlovici, R. Damian, Munteanu – Fl. Pîrvu (Balint ’81), Dâlbea, Miranda, Neacșa (Forika ’87) – Coman (Mendizov ’90+1), Buș. Antrenor: Ionel Gane

CFR Cluj: Felgueiras – Maftei, Cadu, Piccolo, Rada – Monroy, Djokovici (Lopes ’55) – Gabionetta (Păun ’63), Batin, Negruț (Tade ’73) – Ogbu. Antrenor: Vasile Miriuță

Cartonașe galbene: Dâlbea ’25, Buș ’30, ’61, Munteanu ’38, Poverlovici ’63 / Piccolo ’59, Batin ’76

Cartonaș roșu: Buș ’61

Meciul a fost arbitrat de Cătălin Popa, ajutat de Bogdan Velicu și Daniel Ciocănea. rezervă a fost Romică Bîrdeș, iar asistenți suplimentari au fost Ionuț Coza și Ovidiu Oprea.

Observatori au fost Dan Petrescu și Ion Manu.
 

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
OBLIGATORIU pentru românii care au câini sau pisici. Ce trebuie să facă neapărat
OBLIGATORIU pentru românii care au câini sau pisici. Ce trebuie să facă neapărat
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×