Ghinion pentru Arsenal: Ozil va lipsi în cele mai importante dispute ale „tunarilor”

Ghinion pentru Arsenal: Ozil va lipsi în cele mai importante dispute ale
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • După eliminarea din Ligă, Arsenal își vede periclitate serios și șansele la titlu. Mesut Ozil s-a accidentat în timpul partidei cu Bayern și va lipsi cel puțin trei săptămâni, într-un moment când „tunarii” au programate cele mai grele dispute.

Arsene Wenger are toate motivele să fie nemulțumit. Dacă în privința calificării în sferturile Ligii probabil că nu se putea spera la mai mult, în condițiile în care Arsenal a avut ghinionul să dea piept cu cea mai puternică formație din lume, francezul spera ca formația sa să aibă forța să se lupte la titlu.

Și, mult timp, unii specialiști au considerat-o principala favorită, judecând după modul în care s-a exprimat echipa în prima parte a campionatului. În acest moment, însă, șansele ca trupa de pe Emirates să poată anula ecartul față de Chelsea (7 puncte și un meci mai puțin disputat pentru Arsenal) par să fie destul de mici.

Pe lângă faptul că nu îi are la dispoziție de ceva timp pe trei dintre cei mai importanți jucători – Ramsey, Wilshere și Walcott -, Wenger va trebui să se descurce în următoarele dispute și fără „creierul” echipei, Mesut Ozil. Acesta s-a accidentat în timpul partidei de marți seară, cu Bayern, și va lipsi minimum trei săptămâni (într-o perioadă în care Arsenal are programate cele mai importante meciuri din Premier League).

Ozil a fost văzut de medici, ni s-a transmis că va sta departe de gazon între 3 și 6 săptămâni. În astfel de cazuri, probabil că după aproximativ o lună vom miza pe el„, a spus Wenger, citat de Telegraph.

În ceea îl privește pe Ramsey – mult timp în acest sezon golgheterul formației în Premier League -, nici în cazul acestuia veștile nu sunt îmbucurătoare. Staff-ul medical spera să îl declare apt pentru derby-ul londonez, cu Spurs, însă se pare că acesta va trebui să mai stea departe de gazon încă două săptămâni.

Programul lui Arsenal în următoarele săptămâni

16.03 Tottenham – Arsenal
22.03 Chelsea – Arsenal
25.03 Arsenal – Swansea
29.03 Arsenal – Manchester City
06.04 Everton – Arsenal

  • Ozil a reușit 5 goluri și 11 pase decisive în 29 de meciuri pentru Arsenal în acest sezon
  • Neamțul de 25 de ani a fost cel mai scump transfer din istoria lui Arsenal, „tunarii” plătind 50 de milioane de euro în schimbul său
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×