Titlul, o pălărie prea mare pentru ploieșteni. „Lupii” n-au mișcat în fața „urșilor”. Ceahlăul – Petrolul 0-0

Formația antrenată de Cosmin Contra joacă în această seară la Piatra Neamț, contra Ceahlăului, o echipă neînvinsă în 2014. Nemțenii au terminat la egalitate, de fiecare dată 1-1, cu U Cluj și cu Pandurii. Rezultatele Petrolului sunt: 1-1 cu FC Brașov și 2-0 cu Oțelul. În turul campionatului, meciul dintre cele două formații s-a încheiat la egalitate, 1-1.
Titlul, o pălărie prea mare pentru ploieșteni. "Lupii" n-au mișcat în fața "urșilor". Ceahlăul - Petrolul 0-0

Petrolul a mers duminică seară la Piatra Neamț din postura de favorită clară. Totuși, ploieștenii trebuiau să ia în considerare că trupa lui Costel Ilie era neînvinsă în 2014. Elevii lui Cosmin Contra s-au plâns și de starea gazonului, unul moale, noroios, din care săreau brazde. Cu un astfel de teren, tehnicul Teixeira a ajuns să facă cele mai multe faulturi de la oaspeți. Mutu n-a lipsit din primul „11” al Petrolului, însă, parcă, Ianis Zicu s-a obișnuit să încălzească banca de rezerve.

Ploieștenii au intrat în meci cu o letargie demnă de o cauză mai bună. Albin și Teixeira l-au căutat cu mingi pe Mutu, dar Marc s-a ținut scai de „Briliant” și nu i-a oferit spații. Cele mai periculoase faze ale „lupilor” au venit în urma unor faze fixe, dar bătute prost. Șansele suporterilor de a vedea un meci spectaculos și ale Petrolului de a-și adjudeca locul doi, în lupta cu Astra, s-au compormis în minutul 28, când Pablo De Lucas a fost eliminat corect, pentru o intrare „criminală”, cu piciorul în fața lui Marius Onciu. Până la finalul primei reprize, prahovenii au renunțat la intențiile ofensive, iar Ceahlăul n-a știut cum să atace. A rezultat un meci șters. În repriza secundă, Contra l-a introdus pe Zicu, în locul lui Walter Fernandez, iar mai târziu pe Toto Tamuz. Așa, Petrolul și-a adus aminte că există și poarta adversă, iar ocaziile au început să apară. Mutu a primit mai multe mingi, s-a făcut util, iar unul dintre șuturile sale a trecut puțin pe lângă stâlpul Ceahlăului.

Hoban a ratat victoria în minutul 90

Nemțenii au cerut și o lovitură de la 11 metri, pentru un henț la Gerson, iar reluările TV au arătat că fundașul Petrolului atinsese mingea cu mâna. Finalul de partidă a animat jucătorii, iar cele două echipe au trecut, pe rând, pe lângă victorie. În minutul 90, Hoban a ratat golul bucuriei: Zicu i-a pasat la 6 metri în fața porții, mingea a ocolit goalkeeperul, dar internaționalul oaspeților n-a putut să aducă trei puncte nesperate. Remiza n-a mulțumit pe nimeni. Petrolul, aflată în lupta pentru titlu, a înregistrat al doilea egal din trei meciuri în 2014, iar Ceahlăul a mai pierdut două puncte acasă, după 1-1 cu U Cluj.

Am jucat o perioadă lungă în superioritate numerică, dar am fost temători. Au știut și ei cum să liniștească aceste momente și așa am ajuns la 0-0. Petrolul va termina în primele două echipe ale campionatului. E un scor corect

Gabi Cânu, fundaș Ceahlăul


LIVE BLOG

Formația antrenată de Cosmin Contra joacă în această seară la Piatra Neamț, contra Ceahlăului, o echipă neînvinsă în 2014. Nemțenii au terminat de fiecare dată la egalitate ,1-1, cu U Cluj și cu Pandurii. Rezultatele Petrolului sunt: 1-1 cu FC Brașov și 2-0 cu Oțelul. În turul campionatului, meciul dintre cele două formații s-a încheiat la egalitate, 1-1.

UPDATE ora 22.10 Ceahlăul a cerut un penalty pentru un henț la Gerson, dar arbitrul n-a acordat nimic

UPDATE ora 21.50 Jucătorii celor două echipe se plâng de starea gazonului. Brazdele se desprind din teren, când fotbaliștii șutează mai puternic.

UPDATE ora 21.15 Pablo De Lucas, de la Petrolul, a fost eliminat din cauza unei intrări criminale la Marius Onciu, cu piciorul ridicat în fața adversarului

UPDATE 20.58 Mutu a executat o lovitură liberă de la marginea careului, dar mingea a fost respinsă în corner

UPDATE ora 20.45 La meci, asistă circa 3000 de spectatori. Petrolul este susținuță și de o micuță galerie

UPDATE ora 20.00 Cu aproximativ o oră înainte de meci, tribunele arenei din Piatra Neamț sunt aproape goale

UPDATE ora 19.50 Petrolul:  Pecanha – Alcenat, Hoban, Gerson, Guilherme – Romario, De Lucas – Fernandez, Albin, Teixeira – Mutu

UPDATE 19.40 Avem echipa Ceahlăului: Calancea – Dumitraș, Cînu, A. Marc, Vaidas – Vl. Achim, Onciu – Gheorghiu, L. Garcia, Chitoșcă – Golubovic

UPDATE „Messi” de la Ceahlăul, Lucas Garcia, a declarat pentru ProSport că înainte de venirea în Liga I auzise doar două nume legate de România: Mutu și Hagi. Pe primul îl va întâlni în această seară.

UPDATE Aproximativ 300 de suporteri ai Petrolului au făcut deplasarea la Piatra Neamț.

AICI AI LIVE-TEXT-UL PARTIDEI DE LA PIATRA NEAMȚ

Iată echipele probabile de la Ceahlăul – Petrolul, din această seară:

Calancea – Dumitraș, Cînu, A. Marc, Vaidas – Vl. Achim, Onciu – M. Constantinescu, L. Garcia, Chitoșcă – Golubovici

Rezerve: Jovici, L. Cazan, Ntambwue, E. Jula, M. Rusu, Ad. Gheorghiu, Popadiuc. Antrenor: Costel Ilie

Pecanha – Alcenat, Hoban, Manasse, Guilherme – De Lucas, Romario – Walter, Albin, Teixeira – Mutu

Rezerve: Bornescu, Mustivar, Beța, Priso, Zicu, Gerson, Tamuz. Antrenor: Cosmin Contra

Arbitru: Istvan Kovacs, Asistenți: Ovidiu Artene și Sebastian Stoianov

Cosmin Contra:Va fi o deplasare dificilă, ne așteaptă un meci foarte, foarte greu în fața unei echipe care avut mereu prestații bune atunci când a întâlnit formații cu pretenții, dovadă fiind și remiza din tur, dar și egalul scos de Ceahlăul la Târgu Jiu. Dacă ne uităm în clasament, noi suntem favoriți, dar va trebui să muncim foarte mult pentru a obține victoria. Sunt convins că băieții vor da tot ce au mai bun și ne vom întoarce acasă cu 3 puncte„.

Costel Ilie:Nu cred că lui Adrian Mutu i se face prea multă publicitate. Până la urmă este un jucător de echipă națională, a marcat peste 100 de goluri în Serie A, iar Zicu a confirmat și el că este un jucător valoros„.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Fenomen SPECTACULOS astăzi! Eclipsa de Soare poate fi observată din România. Care sunt cele mai bune locuri
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Ambasada Rusiei la București, sfidare la adresa dovezilor MAE privind dronele doborâte: „Ni s-a arătat polistiren”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro