O vacanță de iarnă corporatistă: de la schi la snowboard

O vacanță de iarnă corporatistă: de la schi la snowboard
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în ediția tipărită săptămânală ProSport, distribuită în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

 

  • Conduc afaceri de milioane de euro, dar în timpul liber, pe perioada iernii, aleg  pârtiile de schi din țară sau din străinătate pentru a se „deconecta”

„În vacanța de iarnă suntem pe pârtie. Am făcut schi fond și biatlon de performanță mult timp dar este foarte greu să îi convingi pe copii să facă schi fond așa că toți practicăm acum schi alpin, tenis și înot. Iarna asta am fost în vacanță o săptămână la schi în Austria și o săptămână în Franța”, spune Radu Timiș (foto dreapta), unul dintre cei  mai cunoscuți oameni de afaceri români, care a pus în 1994 alături de soția sa  bazele business-ului CrisTim. El schiază atât în străinătate cât și în țară, în Poiana Brașov.
Timiș a reușit să clădească o afacere de 60 de milioane de euro în producția de mezeluri, deși primele încercări în business au reprezentat un eșec.

Timiș: „Prin sport se refulează energia negativă”
După finalizarea studiilor la Institutul Național de Educație Fizică și Sport el a lucrat ca profesor de sport în Oltenița timp de trei ani iar la începutul anului 1990 s-a întors în Capitală și s-a angajat pe o perioadă de doi ani ca instructor sportiv la piscina fostului hotel București (actualul Radisson Blu). În 1992 a făcut primii pași în antreprenoriat, încercând să dezvolte o afacere cu mașini și un magazin alimentar.
„Este important să funcționezi la parametrii fizici și spirituali buni ca să poți realiza ceva. Citeam că 90% din cei mai de succes oameni din afaceri americani practică un sport de intensitate. Prin sport se refulează energia negativă”, precizează Radu Timiș.

Șeful MedLife: „Trebuie să încerci să îți atingi limitele, ca în business”
Un alt om de afaceri pasionat de sporturile de iarnă este Mihai Marcu, care controlează compania de servicii medicale private  MedLife.
„Am fost o săptămână la schi în stațiunea Poiana Brașov.  În fiecare an am două concedii sportive cu băiețelul meu de zece ani, care a învățat să schieze. Este o tradiție deja”, spune Mihai Marcu. Anul acesta compania pe care o conducere, MedLife, va ajunge la o cifră de afaceri de 81-83 de milioane de euro, în creștere cu 13% față de nivelul de anul anterior.
„Sportul este o provocare, trebuie să încerci să îți atingi limitele, ca în business. O altă valoare comună este perseverența”, spune el. Pe lângă schi, Marcu de câțiva ani, mai practică în timpul liber și sailingul. Din pasiunea pentru bărci și pentru acest sport omul de afaceri a pus bazele companiei Nautic Life, care a intrat pe piața românească de ambarcațiuni la finalul lui 2008 și mai deține LifeHarbour Limanu, situat în singurul estuar al Mării Negre, aflat la sud de Mangalia, ce oferă servicii integrate de yachting, sailing training și lodging.
Iarna, în timpul liber, merge la schi și Adrian Mihai,  unul dintre cei trei acționari și directorul de dezvoltare al companiei de curierat FAN Courier, cel mai mare jucător cu capital românesc de pe piața de profil.
„În vacanța de iarnă am fost două săptămâni la schi în Austria pe Valea Zillertal cu soția și cei doi copii. Am schiat pe toate tipurile de pârtii și am fost mulțumit de condițiile de acolo”, spune Adrian Mihai, care a avut un buget de circa 5.000 de euro pentru această vacanță.
Antreprenorul a învățat să schieze și să înoate în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport,  pe care a absolvit-o.
„În ultimii cinci ani am mers în vacanța de iarnă în Austria cu mașina. Înainte de-a ajunge în stațiunea de schi aleasă ne oprim pentru câteva zile în Viena. În weekend-urile de iarnă ajungem la schi și pe Valea Prahovei. De pe 28 februarie până pe 1 martie voi fi cu familia în Voineasa”, spune el. Adrian Mihai mai precizează că atunci când vine vorba de vacanțe apelează la o fostă colega care are o agenție de turism și care îi organizează sejurul.
Adrian Mihai, alături de fratele lui, Neculai Mihai, și de prietenul din copilărie Felix Pătrașcanu, conduce cea mai mare companie de curierat cu capital autohton, cu afaceri de 55 de milioane de euro. Bazele acestei afaceri au fost puse în urmă cu 16 ani când cei trei expediau câteva colete zilnic cu Daciile proprii, ajungând acum la 60.000 de colete zilnic.

Cu placa de snowboard în Austria
Pentru vacanța de iarnă a ales tot Austria și tânărul antreprenor Daniel Truică (33 de ani), unul dintre fondatorii agenției online de turism Vola.ro, cu afaceri de  21 de milioane de euro. Nu a schiat, ci  a ales, ca în fiecare an, placa de snowboard.
„Sunt pasionat de snowboarding iar în ultimii cinci-șase ani am fost în vacanțele de iarnă în Austria. Anul acesta am ales pentru prima oară Valea Zillertal  unde sunt 480 de kilometri de pârtie. Bugetul s-a ridicat la aproape 2.000 de euro pentru această vacanță”, spune Truică, absolvent al Facultății de Finanțe – Bănci, care a intrat în antreprenoriat în 2004 cu o companie de turism prin care tinerii puteau pleca în Statele Unite prin programele Work & Travel.
„Este important să ai momente de deconectare, să îți limpezești mintea prin practicarea unui sport. Voi pleca pentru o săptămână în stațiunea Garmisch din Germania pentru a practica snowboardingul”, a spus el.
Acest sport este modul prin care se deconectează în timpul liber antreprenorul, a cărui firmă s-a poziționat, în 2013, pentru al treilea an consecutiv, pe primul loc în clasamentul celor mai dinamice companii de tehnologie din Europa Centrală și de Est realizat de Deloitte, cu o creștere a veniturilor de 5.729%.

Daniel Truică precizează că pe măsură ce se gândește la vacanță îi vin idei de produse noi pentru agenția online de turism, care activează acum pe mai multe piețe din Europa Centrală și de Est, respectiv România, Polonia, Ucraina dar și pe piața din Asia, în Vietnam.

Românii cheltuiesc pe vacanțe în străinătate aproape 1,4 miliarde de euro anual, apetitul pentru destinații noi pentru petrecerea timpului liber fiind în creștere.

Mirabela Tiron / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…