Național Arena a fost inaugurat în 2011. Mircea Sandu: „Mă stresează acest stadion, trebuie modernizat”

Național Arena a fost inaugurat în 2011 ...
Național Arena a fost inaugurat în 2011. Mircea Sandu: "Mă stresează acest stadion, trebuie modernizat"
  • Național Arena poate găzdui 55.600 spectatori și are potențial de extindere până la o capacitate de aproximativ 63.000
  • Estimate inițial la aproximativ 120 milioane euro, costurile de construcție ale stadionului de la București au urcat la peste 210 milioane euro
  • Pe 6 septembrie 2011 a avut loc inaugurarea oficială a arenei într-un meci România-Franța

Federația Română de Fotbal a depus, la 20 mai 2013, candidatura oficială pentru găzduirea de meciuri din cadrul turneului final al Campionatului European din 2020, ce va fi organizat în 13 orașe europene.

Acest lucru presupune o modernizare a infrastructzrii existente, iar Mircea Sandu anunță că Arena Națională nu îndeplinește pe deplin criteriile cerute de UEFA și că vor trebui făcute o serie de modificări.

„Mă stresează acest stadion pentru că deși este apreciat de toată lumea, acest stadion trebuie modernizat pentru 2020. Neajunsurile pe care le-am constatat în acești ani trebuie puse la punct.

La loje, oamenii plătesc bani buni și sunt deranjați de tot felul de indivizi. Acolo trebuie să ai intimitate, spațiu. Sunt multe lucruri, Primăria știe de ele și se vor face eforturi.”, a spus Mircea Sandu pentru Dolce Sport.

Un oraș va găzdui seminalele și finala. Patru orașe vor avea câte un sfert de finală și trei meciuri din grupe. Alte opt orașe vor găzdui câte un meci din optimi și trei din grupe.

Dosarele de candidatură vor fi depuse până cel târziu la 25 aprilie 2014, iar Comitetul Executiv al UEFA va alege cele 13 orașe în septembrie 2014.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
Frații Tate rămân în arest. După audierea maraton de joi, instanța din Miami a amânat decizia privind eliberarea pe cauțiune
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro