Van Persie vrea să revină la Arsenal după doar două sezoane petrecute la Manchester United

Van Persie vrea să revină la Arsenal după doar două sezoane petrecute la Manchester United
  • Publicat:
  • Actualizat:

Robin van Persie (30 ani) și-ar dori să revină la Arsenal după doar două sezoane petrecute la Manchester United. În ciuda titlului câștigat cu „diavolii” stagiunea trecută, atacantul olandez nu se simte bine pe „Old Trafford” și este dispus să negocieze o întoarcere la Londra.

Pe 17 august 2012, Van Persie a semnat un contract valabil pe patru sezoane cu United, gruparea din Manchester achitând celor de la Arsenal 22,5 milioane de lire sterline, urmând ca alte 1,5 milioane de lire să fie livrate în contul londonezilor dacă jucătorul câștigă titlul în Premier League în cei patru ani de contract. Acest lucru s-a întâmplat chiar în sezonul de debut, la finalul stagiunii 2012-2013 Manchester United reușind să câștige campionatul. Schimbarea de la nivelul băncii tehnice a tulburat însă apele în tabăra „diavolilor”, iar Van Persie își dorește să revină la Arsenal deoarece consideră că strategia și filozofia lui David Moyes nu i se potrivesc.

Potrivit SkyItalia, impresarul lui Robin van Persie și Arsene Wenger s-au întâlnit de curând în Londra, motivul fiind o trecere a jucătorului olandez la „tunari”.  Întrebat despre posibilitatea unui asemenea transfer, Wenger a ezitat să răspundă deocamdată, dar a lăsat să se înțeleagă că orice este posibil din vară.

Conform ultimului raport financiar al clubului, Arsenal își permite să achiziționeze orice jucător important în perioada de transferuri din vară. Formația londoneză are un buget de 120 milioane de lire sterline destinat exclusiv transferurilor.

8 sezoane a petrecut Van Persie la Arsenal în perioada 2004-2012

277 de meciuri și 132 de goluri a reușit atacantul olandez pentru „tunari”

2 trofee a câștigat cu Arsenal: Supercupa Angliei în 2004 și Cupa Angliei în 2005

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Simona Halep a fost exclusă. Este cea mai grea lovitură pentru marea campioană
Simona Halep a fost exclusă. Este cea mai grea lovitură pentru marea campioană
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×