EXCLUSIV – Gheorghe Tadici se retrage de la națională. Selecționerul și-a anunțat deja colaboratorii că pleacă

Schimbarea la vârful Federației Române de Handbal, în urma Adunării Generale de Alegeri de ieri, produce efecte. La numai o zi după ce Alexandru Dedu a fost votat președinte al forului, Gheorghe Tadici și-a anunțat azi colaboratorii că se va retrage de la echipa națională.
EXCLUSIV - Gheorghe Tadici se retrage de la națională. Selecționerul și-a anunțat deja colaboratorii că pleacă
  • Gheorghe Tadici are contract până în 2016 cu FRH, fiind plătit cu 500 de euro pe lună. Selecționerul a declarat pentru ProSport că și-a încasat numai 15% din actualul contract
  • Jakob Vestergaard este așteptat vineri la București. Mariana Târcă ar putea fi numită antrenor federal. N-ar fi exclusă și o colaborare la nivelul primei reprezentative între cei doi antrenori

Schimbarea la vârful Federației Române de Handbal, în urma Adunării Generale de Alegeri de ieri, produce efecte. La numai o zi după ce Alexandru Dedu a fost votat președinte al forului, Gheorghe Tadici și-a anunțat azi colaboratorii că se va retrage de la echipa națională. Selecționerul nu a făcut încă niciun anunț oficial pe această temă, dar conform unor surse nu mai pare dispus să continue pe banca primei reprezentative. Gheorghe Tadici a fost unul dintre susținătorii fostului președinte Cristian Gațu.

Până la această oră, antrenorul echipei HC Zalău nu a putut fi contactat oficial pentru a confirma informația. Tadici a lăsat însă să se înțeleagă încă de ieri că ar putea să facă acest pas. Într-o declarație pentru ProSport, selecționerul a susținut: „Oricând sunt dispus să accept o variantă mai bună pentru echipa națională, chiar dacă am contract până în 2016. Trebuie să se știe însă că în decursul ultimelor 18 luni am făcut o muncă voluntară. Am primit doar 15% din contract, dorința mea cea mare a fost și este de a califica echipa pentru a treia oară la o ediție a Jocurilor Olimpice. Partea materială nu a contat foarte mult. Am o liniște interioară totală, aștept să văd care este strategia federației”. Pe parcursul ultimului mandat, Tadici a avut un contract de 500 de euro pe lună cu Federația Română de Handbal. Gheorghe Tadici a revenit pentru a treia oară la echipa națională în 2012, când a semnat un contract pe patru ani cu FRH, cu obiectiv principal calificarea la JO. La cele două turnee finale la care naționala a fost cu Tadici în Serbia, Euro 2012 și CM 2013, România s-a clasat pe locul 10. Ca referință în CV-ul selecționerului rămâne un loc 2 la Mondialul din 2005, urmat la doi ani de un loc 4, dar și două calificări la JO din 2000 și 2008

Imediat după alegerea lui Alexandru Dedu au apărut deja speculații, conform cărora Jakob Vestergaard ar urma să preia echipa națională în viitorul apropiat. Danezul va sosi vineri la București, la invitația clubului CSM București, însă din informațiile avute de ProSport acesta se va întâlni și cu actualii conducători ai FRH. Pe lista posibililor înlocuitorui ai lui Tadici a mai apărut însă un nume, cel al Marianei Târcă. Fostul inter al echipei naționale este vizată pentru postul de antrenor federal, în locul lui Remus Drăgănescu. În cazul în care Vestergaard nu va accepta oferta federației, atunci Târcă ar putea să fie promovată chiar și ca selecționer. Nu este exclus nici un alt scenariu, ca Vestergaard și Târcă să colaboreze la prima reprezentativă. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania