Ionuț Chirilă își motivează elevii pentru meciul cu Steaua: „Nu avem nimic de pierdut. Vom juca pe viață și pe moarte”

Ionuț Chirilă își motivează elevii pentru meciul cu Steaua:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua  întâlnește vineri Concordia Chiajna, cu începere de la ora 20:30, într-o restanță a Ligii 1

Antrenorul Chiajnei, Ionuț Chirilă, pregătește intens partida contra campioanei în exercițiu, însă recunoaște că absențele din lotul pe care îl conduce vor cântări serios în economia meciului.

Totuși, tehnicianul este de părere că ambiția elevilor săi ar putea influența în bună măsură scorul final al partidei.

„Suntem o echipă tânără, cu ambiții mari să câștigăm, așa ne vom prezenta cu Steaua. Veți vedea o Chiajna preocupată de un joc în spiritul spectacolului. Din păcate, avem probleme mari de efectiv. Mă refer la Wellington, la Bucurică, la Liviu Ganea. Jucătorii care vor intra pe teren vor juca însă pe viață și pe moarte”, a declarat Ionuț Chirilă la sport.ro.

„Forța Stelei, pe care a demonstrat-o tot în acest campionat, nu depinde de lipsa lui Bourceanu. În spiritul jocul ofensiv, ei au compensat și l-au luat pe Sânmărtean. Dacă au pierdut în elementul defensiv, au câștigat în planul ofensiv. Steaua este o echipă puternică, dacă am face o comparație cu hocheiul, ar putea scoate patru mijlocași odată și să bage alții patru de aceeași valoare. Nu avem ce să pierdem în acest meci, e un bonus pentru noi această partidă. Trebuie să ne concentrăm și să exploatăm tot ce ne poate oferi această confruntare”, a adăugat el.

După 19 etape, Concordia ocupă locul 10 în Liga 1, cu 25 de puncte, dar după numai 18 meciuri disputate. Steaua este pe poziția a treia în Liga 1, cu 39 de puncte în 17 partide
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mesajul ilar scris de o angajată pe caserola din frigiderul de la muncă: „Nu-mi mâncați mâncarea! Am…”
Mesajul ilar scris de o angajată pe caserola din frigiderul de la muncă: „Nu-mi mâncați mâncarea! Am…”
Decizie radicală la Real Madrid: s-a supărat pe Ancelotti și vrea să plece!
Decizie radicală la Real Madrid: s-a supărat pe Ancelotti și vrea să plece!
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp după moartea make-up artistei: „Mi-a rămas o bucățică din tine”
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp după moartea make-up artistei: „Mi-a…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
Un britanic a rămas fără 30.000 de euro într-o singură noapte în Centrul Vechi. Cum dădea lovitura reţeaua de barmani, ospătari și hostesse
Un britanic a rămas fără 30.000 de euro într-o singură noapte în Centrul Vechi. Cum dădea lovitura reţeaua de barmani,…
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Cea mai cunoscută amantă din România a avut un mesaj direct despre bani: E foarte bine să fii materialist
Cea mai cunoscută amantă din România a avut un mesaj direct despre bani: E foarte bine să fii materialist
Un bucureștean a fost OBLIGAT să plătească bacșiș, într-un local din Centrul Vechi. I-a venit pe nota de plată!
Un bucureștean a fost OBLIGAT să plătească bacșiș, într-un local din Centrul Vechi. I-a venit pe nota de plată!
Ordin obligatoriu peste tot în Europa. Se aplică începând cu 4 iulie
Ordin obligatoriu peste tot în Europa. Se aplică începând cu 4 iulie
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Ucrainenii fac prăpăd după ce au primit muniție pentru HIMARS. Arme valoroase ale Rusiei, distruse una câte una
Ucrainenii fac prăpăd după ce au primit muniție pentru HIMARS. Arme valoroase ale Rusiei, distruse una câte una
Jerry West, legenda NBA, a murit la vârsta de 86 de ani
Jerry West, legenda NBA, a murit la vârsta de 86 de ani
Ce boli te lasă fără permis. Afecțiuni ce-ți anulează carnetul auto
Ce boli te lasă fără permis. Afecțiuni ce-ți anulează carnetul auto
Imagini tulburătoare de la priveghiul make-up artistului Anca Molnar. Gestul neobișnuit făcut la căpătâiul regretatei tinere
Imagini tulburătoare de la priveghiul make-up artistului Anca Molnar. Gestul neobișnuit făcut la căpătâiul regretatei tinere
×