4 zile până la startul Ligii 1. Liță Dumitru avertizează Steaua: „Chiajna poate face surpriza”

Liță Dumitru a vorbit despre faptul că Steaua nu are un atacant de valoare, chiar dacă l-au adus pe Keșeru în această iarnă. Acesta laudă în schimb transferul lui Sânmărtean, un jucător foarte valoros pentru Liga 1.
4 zile până la startul Ligii 1. Liță Dumitru avertizează Steaua: "Chiajna poate face surpriza"
  • Steaua va juca primul meci oficial din acest an împotriva Concordiei, vineri de la ora 20:30


Liță Dumitru crede că Steaua nu are un atacant de valoare, chiar dacă l-a adus pe Keșeru în această iarnă, în schimb laudă transferul lui Sânmărtean.

„Stelei îi lipsește un atacant. Kapetanos nu a demonstrat că are valoare și poate ajuta Steaua, s-a văzut în meciurile din Liga Campionilor. Sânmărtean a demonstrat că este un jucător de valoare, este foarte bun pentru campionatul nostru, acum rămâne de văzut cum se va descurca în cupele europene.” a spus Liță Dumitru la Sport.ro.

Fostul internațional a vorbit și despre situațiile lui Iancu și Stanciu, jucători care ar putea să prindă mai greu echipa după transferul lui Sânmărtean.

„Iancu și Stanciu au calități de fotbaliști, dar încă mai au multe de demonstrat”, a mai spus fostul internațional.

Liță Dumitru spune că Steaua e favorită în fața celor de la Concordia, însă are și un avertisment pentru echipa lui Reghecampf: „Concordia e o echipă care joacă pe spații mici foarte bine, lumea a început să vorbească de jucătorii de acolo. Steaua este favorită, dar nu putem spune că echipa lui Chirilă nu are nicio șansă, o poate încurca pe Steaua”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]