„Dublă” pentru Kittel. Germanul domină sprintul în Turul Dubaiului. Moldoveanul Pliușin a fost aproape să câștige

Sprinterul german Marcel Kittel (Giant-Shimano) a câștigat la sprint a treia etapă a Turului Dubaiului, impunându-se în fața lui Juan Jose Lobato (Movistar) și a lui Peter Sagan (Cannondale)
"Dublă" pentru Kittel. Germanul domină sprintul în Turul Dubaiului. Moldoveanul Pliușin a fost aproape să câștige

Sprinterul german Marcel Kittel (Giant-Shimano) a câștigat la sprint a treia etapă a Turului Dubaiului, impunându-se în fața lui Juan Jose Lobato (Movistar) și a lui Peter Sagan (Cannondale).

  • Deși a câștigat etapele 2 și 3 din Turul Dubaiului, Kittel e pe locul 7 în ierarhia generală, la 33 de secunde în spatele liderului Taylor Phinney

Marcel Kittel e de neoprit! Sprinterul german de 25 de ani, care a câștigat patru etape în Turul Franței de anul trecut, a revenit în mare formă în 2014! După un parcurs mai slab în Turul Down Under, o competiție ale cărei etape nu au fost pe placul neamțului, fiind mult prea deluroase, Kittel a revenit excelent în Turul Dubaiului, unde a câștigat deja două etape. Ultima chiar azi, în fața lui Juan Jose Lobato (Movistar) și a lui Peter Sagan (Cannondale).


BMC a condus plutonul prin vântul puternic, care a împrăștiat nisip pe șosea

Manșa dintre Dubai și Hatta, în lungime de 162 de kilometri, a fost cea mai dificilă a competiției, având două mici dificultăți de traseu spre final. Evan Huffman (Astana), Willie Smit (Vini Fantini-Nippo), Ruslan Karimov (RTS-Santic Racing Team), Alexandr Pliușin (Skydive Dubai Pro Cycling Team), Diogo Nunes (Banco BIC-Carmim) și João Pereira (Banco BIC-Carmim) au evadat încă din primii kilometri, însă doar moldoveanul Pliușin, campion național și fost rutier în World Tour, la Katiușa, a fost singurul care a rămas în față. Și a avut o șansă bună la victorie, având două minute avans, cu 14 kilometri rămași de parcurs.


Kittel (Giant-Shimano) s-a impus fără emoții în fața lui Lobato și a lui Sagan

BMC, echipa liderului competiției, Taylor Phinney, și-a unit forțele cu Giant-Shimano și Omega Pharma-Quick Step și a forțat pe urmele lui Pliușin, care s-a văzut prins cu doar 7,4 kilometri rămași de disputat. În ciuda unor atacuri ale lui Tony Martin (Omega Pharma-Quick Step) sau Alejandro Valverde (Movistar), plutonul a rămas compact până la final. Iar Kittel a țâșnit excelent în final, câștigând cu peste o lungime de bicicletă în fața lui Juan Jose Lobato (Movistar) și a lui Peter Sagan (Cannondale). Înaintea ultimei etape, care are loc mâine, Phinney (BMC) are un avantaj de 15 secunde în fața coechipierului Steve Cummings.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]