În urmă cu 33 de ani, o națională a României atingea cea mai mare performanță din istoria fotbalului nostru. Reprezentativa de tineret termina pe locul 3 la Mondialul de tineret din Australia în 1981. „Generația cangurilor”, cum a fost numită ulterior, se clasa peste Brazilia, Italia, Argentina, Spania sau Anglia.
Românii au fost eliminați abia în semifinale de Germania de Vest, după prelungiri și au câștiga finala mică, contra englezilor. Un puști din echipa României – Romulus Gabor – a fost pentru un timp considerat cea mai mare speranță a lumii. A luat „Balonul de Aur” pentru jucătorii turneului. În ediția anterioară a Mondialului de Tineret, Maradona câștiga aceeși distincție. La 52 de ani, Romulus Gabor își găsește cu greu locul în peisajul fotbalistic actual. I-au rămas amintirile și regretele.
Ce mai face Romulus Gabor? Sunt inginer la un club sportiv și mai ajut la centrul de copii și juniori la Corvinul. Încerc să intru din nou în fenomen, dar e greu. Ultima dată am fost la Mureșul Deva, dar am avut probleme de sănătate și între timp echipa s-a desființat. Am fost operat de hernie de disc. Sunt problemele care ni se trag din perioada când jucam. Din păcate fotbalul din Hunedoara nu are mari perspective. Mai sus de Liga a II-a nu are cum să ajungă pentru că județul nu poate susține o astfel de performanță.
Vreau să ne reamintim de turneul din 1981. Ce sentimente vă încearcă, atunci când vi-l amintiți? Mă apucă nostalgia. Atunci n-am realizat ce performanță am atins. Eu am luat „balonul de aur” și echipa a terminat pe locul trei. Acum, când privesc spre „balon” simt o mândrie și îmi dau seama ce am realizat.
Cum ați cataloga acum acea performanță? E cea mai mare performanță a unei naționale. Marea noastră șansă a fost să avem antrenori foarte buni și centre de juniori puternice. Noi jucam și în liga a II-a cu Luceafărul și aveam antrenamente și meciuri mai grele decât au astăzi juniorii. Pe noi nu ne menajau. Asta ne-a ajutat.
„Juniorii de astăzi joacă doar pentru bani”
De ce am ajuns atât de jos în fotbalul de juniori? Când privesc juniorii de astăzi văd că le lipsește plăcerea, pasiunea de a juca. Mulți sunt duși de părinți, mai mult cu forța, la fotbal. Se pune accent doar pe bani. Noi atunci am primit 53 de dolari diurnă și 15.000 de lei impozabili. Am rămas cu vreo 11.000 de lei. Nu jucam însă pentru bani. Era plăcerea de a juca.
Dacă generația din ”94 a fost de aur, generația din ’81 ce a fost? Am fost o generație bună, dar puțini am ajuns să jucăm în naționala mare. Doar vreo 4-5. Eu am avut ghinionul să mă accidentez în ”87. Am stat opt luni după ce m-am accidentat la tendonul lui ahile. Altfel eram și eu în „Generația de Aur”. Îmi păre rău că n-am prins acea generație. La 26 de ani am jucat ultima dată în echipa națională. Aș mai fi putut să joc dacă nu mă accidentam.
Ați jucat cu Brazilia, Italia, Germania. Care a fost meciul cel mai greu? Meciul de cu Uruguay, din sferturi, e cel de care îmi amintesc cu cea mai mare plăcere. Cred că a fost cea mai bună echipă pe care am întâlnit-o. Am dat goluri din două lovituri libere. Păcat de semifinala cu RFG. Am fost mai buni. Nu meritau să câștige. Dacă ajungeam în finală cu Qatar, am fi câștigat sigur.
„Am refuzat să joc în Germania și la Steaua„
Ce oferte ați primit după ce ați luat „Balonul de Aur”? Acolo au fost mulți impresari. Am avut ofertă să merg la New York Cosmos, chiar după turneu. Pe avionul de întoarcere am zburat cu președintele federației din RFG. Mi-a propus să rămân în Germania și să joc la ce echipă vreau eu. N-am vrut însă pentru că m-am temut de suspendare și nu aveam nici experiență să joc afară. Nu-mi pare rău. Regret doar că n-am mers la Steaua sau Dinamo.
Ați avut multe oferte de la cele două? Steaua a venit să mă ia de vreo 4 ori. Chiar după Mondial au venit doi colonei și m-au ascuns cei de la Hunedoara pe la primul secretar prin birou. Ultima ofertă a Stelei a venit după Supercupa Europei, cu Dinamo Kiev, dar n-am vrut să plec din Hunedoara. Acolo poate nu mă accidentam. Jucătorii de la Steaua și Dinamo erau mai protejați de arbitrii. În ”90 mi-am rupt și celălalt tendon și asta a fost. Ghinionul fotbaliștilor din acele vremuri era că nu puteam pleca în străinătate. Am fi putut juca la orice echipă din lumea asta.
„Eram tehnic, creativ, le aveam pe toate. Nu-mi plăcea să joc însă vârf împins, dar dacă mi-o cerea Mircea Lucescu o făceam. Jucam și în poartă pentru el„ Romulus Gabor, cel mai bun jucător al Mondialului de Tineret, ediția 1981
Doi jucători au jucat pe fals
Au fost jucători care au rămas acolo? Gheorghe Viscreanu și Dorel Zamfir au rămas atunci în Australia. Timp de câteva luni au căutat să ajungă în Anglia pentru că fotbalul australian nu era foarte dezvoltat atunci.
S-a vorbit că vârsta mai multor jucători era modificată și asta a ajutat naționala României. Din câte am auzit, Andone și Dorel Zamfir erau mai mari decât vârsta regulamentară. Se pare că lor li s-a modificat puțin vârsta. În rest, toți eram cu vârsta legală.
Ce regretați cel mai mult, la 33 de ani după Australia? Că au trecut prea repede acele vremuri și că s-a uitat acea performanță. Poate dacă s-ar aminti mai des despre ea ar crește și interesul pentru investiții în centrele de juniori.
Meciurile României de la Mondialul din ”81: Faza grupelor: România – Brazilia 1-1 România – Coreea de Sud 1-0 România – Italia 1-0 Sferturi de finală: România – Uruguay 2-1 Semifinale: România – Germania de Vest 0-1 (după prelungiri) Finala mică: Româmia – Anglia 1-0
Jucătorii României din finala mică: Lovas – A. Eduard, Rednic, C. Ilie, D. Zamfir – Balint, Sertov, Gabor, M. Matei – Vuscan, Fișic Rezerve: Viscreanu, Andone, Hanghiuc, Gîrjoabă, Balaur, Bolba, Lasconi Antrenor: Constantin Cernăianu
CV Romulus Gabor (52 de ani)
Care e cel mai bun atacant al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER