FOTO Dezastrul de la Soci. Gazda Jocurilor Olimpice de iarnă nu e pregătită: drumurile, trotuarele și hotelurile nu sunt gata

FOTO Dezastrul de la Soci. Gazda Jocurilor Olimpice de iarnă nu e pregătită:  drumurile, trotuarele și hotelurile nu sunt gata
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu doar trei zile înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci, orașul rus arată ca după bombardament

  • Presa internațională a scris că rușii au investit 55 de miliarde de dolari în Jocurile Olimpice de la Soci


Rușii au anunțat investiții de 55 de miliarde de dolari în Jocurile Olimpice de la Soci, promițând că vor organiza cea mai fastuoasă ediție a competiției olimpice, chiar dacă numărul probelor și al sportivilor care vor lua parte la JO este cu mult mai mic față de cele de vară, organizate la Beijing sau de la Londra.

Însă cu doar trei zile înainte de ceremonia de deschidere a competiției, lucrurile sunt departe de a fi puse la punct. În primul rând, câteva hoteluri dintre cele destinate pentru jurnaliștii care vor fi prezenți la Soci nu sunt gata. Spre exemplu, jurnaliștii de la CNN au fost mutați din hotel în hotel, întrucât cel în care trebuiau să stea nu este încă gata.

Iar hotelurile nu sunt nici pe departe cea mai mică problemă a gazdelor JO. Drumurile de acces către satul olimpic, parcul pe care Putin l-a dorit special în Soci sau alte clădiri care ar fi trebuit terminate încă de acum câteva luni sunt încă în construcție. Adăugând aici mormanele de gunoi și moloz care s-au strâns în jurul construcțiilor, dezastrul e complet E deja o luptă contracronometru, iar gazdele se tem deja că Jocurile Olimpice ar putea deveni un adevărat fiasco.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…